Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Premieră „O intervenție”, cu Ana Ularu și Lucian Iftime, la Teatrul Act


     Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi și regizori tineri, revine în decembrie cu o nouă piesă, O intervenție, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu și Lucian Iftime în distribuție.
     Regizată de Radu, piesa va avea primele două spectacole sâmbătă, 10 decembrie și duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani.
     Traducerea textului îi aparține lui Ionuț Grama. Scenografia este semnată de Iulia Popescu, light designul, de Bogdan Gheorghiu, iar afișul îi aparține lui Adi Bulboacă. Piesa este o producție a Teatrului Act, cu o durată de 100 de minute (fără pauză).
     „Ce-i aia o prietenie?”, spune Radu. „E treaba aia când doi oameni se întâlnesc de mai multe ori și vorbesc între ei? E genul ăla de intimitate împărțită în doi? Ar trebui să mă simt altfel dacă am prieteni? Mai responsabil, mai fericit, mai împlinit? Câți prieteni am cu adevărat? Mai știu eu ce-i aia o prietenie? Amic sau camarad, sau coleg, sau cum? Undeva în adâncul sufletului îmi amintesc că îmi ești prieten pentru că pot să râd cu tine, pentru că pot să te cert, să te înjur și, cel mai important, îmi ești prieten pentru că știu că vei fi disponibil la orice oră din zi și din noapte, atunci când voi avea nevoie de tine,” adaugă regizorul.
     Asta se întâmplă în spectacolul O intervenție. Se operează pe viu și fără anestezie o relație umană, cu toate implicațiile ei, cu haz, cu ură, cu sfaturi, cu emoție, cu disponibilitate și, cel mai important, cu prezența.
     „Mike Bartlett scrie pentru un public ancorat în realitate,” spune Radu Iacoban. „Textele sale stârnesc atât emoția, cât și inteligența publicului, iar O intervenție nu face excepție. Replicile sale au zvâc, incisivitate, umor și emoție. Eu, ca tânăr regizor, am avut grijă să nu distrug coordonatele unei rețete cu succes așteptat. Atunci când ai pe mână un spațiu atât de special cum e Teatrul Act, doi actori mega-talentați - Ana Ularu și Lucian Iftime - și un text fenomenal, treaba mea a fost să ajut, asemenea unui monteur de film, ca ritmul textului și talentul actorilor să ajungă în ochii și simțurile spectatorului la cel mai ridicat nivel posibil.”
     Detalii: Teatrulact.ro
(30.11.2016)

Tags: ana ularu, lucian iftime, o interventie spectacol de teatru, radu iacoban, teatrul act

Comments: