La 1 februarie Petru Popescu împlinește 50 de ani de viață care înseamnă o carieră prestigioasă de scriitor, dar și de cineast revelat ca atare cu ocazia „Momentului Petru Popescu”.
Absolvent al Institutului de limbi străine, specialitatea literatură comparată, publică mai întâi poeme și eseuri, placheta de versuri „Zeul printre blocuri” (1966) revigorând citadinismul liricii românești printr-un suflu novator, inspirat de literatura anglo-americană. Experimentul îl continuă și în materie de proză, volumul „Moartea din fereastră” (1967) conținând povestiri și nuvele într-o gamă amplă de la exerciții stilistice în manieră kafkiană până la confesiunea seacă sau revalorificarea virtuților literaturii istorice naționale tradiționale. Notorietatea căpătată cu „Prins” (1969, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, refuzat de autor) ― romanul generației „fără idealuri” ― și-o consolidează cu „Dulce ca mierea e glonțul patriei” (1970) despre incompatibilitatea patriotismului cu regimul totalitar (ambele traduse în polonă, cehă, slovacă, maghiară și germană), urmat de „Om în somn” — proză scurtă; „Să crești într-un an cât alții într-o zi” ― roman satiric și „Sfârșitul bahic” (1972) ― povestea unui tânăr exclus din partid, carte ce îl impune și peste hotare ca un Kundera român.
După o perioadă petrecută la Viena, stipendiant al premiului Gottfried V. Herder, și după o călătorie ca ziarist în America Latină, alege calea exilului, unul dintre motive fiind dorința de a putea să se dedice și filmului. După un stagiu la Universitatea din lowa în cadrul „Programului Internațional al Scriitorilor”, redebutează în limba engleza cu un volum de versuri „Boxes, Stairs and Whistletime/ Cutii, scări și fluiere” și unul în proză „Before and After Edith/ Înainte și după Edith” (tradus de curând și în românește și care va fi ecranizat de prolificul regizor Peter Medak). Petru Popescu urmează „The American Film Institut” din Hollywood, stabilindu-se din 1978 la Los Angeles. Startul în noua profesie i-l asigură întâlnirea fericită cu regizorul de origine australiană Peter Weir concretizată pe ecran în
The Last Wave/ Ultimul val, (1979), o peliculă de factură aparte, coșmaresc-onirică, o terifiantă tentativă de comunicare și revelare a străvechii culturi a aborigenilor. Avându-l pe Richard Chamberlain ca protagonist, filmul cucerește multe premii internaționale.
Dintre numeroasele scenarii scrise pentru Twentieth Century Fox, Universal, Paramount și televiziune, de un mare succes s-a bucurat cel semnat împreună cu viitoarea sa soție, scenarista și producătoarea Iris Friedman și realizat de Steven H. Stern:
Obsessive Love/ lubire obsesivă (1986, cu Yvette Mimieux și Simon MacCorkindale). Filmul amintește de
Drum în penumbră (1972, regia
Lucian Bratu, cu
Margareta Pogonat și
Cornel Coman — singurul său scenariu care a putut vedea lumina ecranului în țară), dezvoltând „studiul de caz” asupra existenței unei modeste dactilografe pe coordonatele tipice ale modului de viață american. „Atracția fatală” față de eroul unui serial de televiziune se dovedește a fi pasiunea patologică a unei psihopate.
Invitat la seminarul de film inițiat de Robert Redford la Sundance, în statul Utah, Petru Popescu scrie un scenariu care trezește un unanim interes, oferindu-i-se șansa de a și-I regiza el însuși:
Death of An Angel/ Moartea unui înger (1986) despre confruntarea a două ipostaze ale spiritualității religioase creștine, modernă și primitivă — o investigare originală a Americii profunde salutată de critica de specialitate.
Pasiunea pentru explorarea civilizațiilor străvechi îi mână pașii în Amazonia unde îl întâlnește pe Loren McIntyre, descoperitorul izvorului Amazonului a cărui istorie palpitantă o va relata în prima sa carte de non-ficțiune: „Amazon Beaming/ Revelația Amazonului”, lansată luna trecută și la Editura Cartea Românească, după ce a fost tradusă în 9 limbi și pubicată în 18 țări.
Impresiile primei vizite în România în august 1991 vor sta la baza unei cărți de reportaj pe care o redactează în paralel cu un roman istoric despre țara sa de origine, iar scenariul născut cu ocazia aceleiași călătorii a fost deja turnat:
Nobody's Children/ Copiii nimănui, în regia lui David Wheatley, cu Ann Margret și Dominique Sanda (film efectuat în locație în România).
Lansat și în producția de film, Petru Popescu a fondat recent „The Romania Film Office” ― prin intermediul căruia speră să poată îndruma câți mai mulți cineaști spre geografia formidabil de variată și frumoasă a țării noastre. Și pentru ca reciprocitatea relațiilor să fie deplină, la întâlnirea avută cu studenții ATF, cât și la cea cu presa și criticii s-a discutat posibititatea inițierii unor cursuri de scenaristică atât de necesare cinematografiei române.
