Periferic e doar un film de serie al Noului Cinema Românesc, cu câteva subtilități dramaturgice și regizorale și cu câteva prestații actoricești foarte bune.
Eliberată din închisoare pentru 24 de ore, ca să poată participa la înmormântarea mamei ei, o tânără femeie (
Ana Ularu) planuiește să fugă din țară, dar nu înainte de a-I pune cumva la adăpost pe băiețelul ei în vârstă de 8 ani. Subiectul filmului
Periferic, debut regizoral al lui
Bogdan George Apetri, are un evident potențial melodramatic și o pronunțată latură sordidă (tatăl copilului e un proxenet care-i furnizează victime unui fel de vampir sadic din lumea interlopă), dar narațiunea e prezentată în maniera aceea „observațională”, devenită normă în cinemaul românesc, ceea ce o menține seacă și secretoasă: nu aflăm decât după o jumătate de ora că eroina e mamă, motivul condamnării ei nu e pomenit decât în vreo două replici aluzive, reuniunea ei cu copilul e nesentimentală, iar finalul e în coadă de pește. Condimentația hard-sordidă (interlopul cel sadic, o sugestie de pedofilie) e aplicată cu măsură și cu ceva fler — Apetri știe ce detalii să selecteze și de la ce distanță să ni le prezinte, astfel încât puținul pe care-I întrezărim să ne curenteze imaginația. Lumea asta murdară e filmată incongruent de atrăgător — cu multă lumină — de directorul de imagine
Marius Panduru. Totuși, subtilitățile astea de prezentare nu sunt destul de multe și de mari ca să compenseze pentru faptul că, sub ele, filmul e destul de gol. Până la urmă, e doar un produs de serie al Noului Cinema Românesc, dar cu un
Mimi Brănescu în formă bună în rolul tatălui-proxenet (putred de depravare, însă alert la minte) și cu mereu impecabilii
loana Flora și
Andi Vasluianu în rolurile cumnatei și respectiv fratelui eroinei (ambii respectabili, niciunul bucuros că o vede, însa niciunul lipsit de nuanțe sau de sensibititate).
