Prima zi de filmare este mai întotdeauna ratată. Dacă nu te sâcâie vremea, care parcă e jurată să fie întotdeauna altfel decât e nevoie să fie, atunci actorii — încă nelipiţi de rol — au trac mai mult ca de obicei, regizorul, operatorul sunt mai nervoşi decât se cade, în fine, nimeni nu găseşte minutul acela de răgaz ca să răspundă întrebărilor tale curioase. Aşa că este de înţeles de ce nu vroiam să ajung la prima zi de filmare.
Ştiam că primul tur se trage într-o vineri. Am lăsat să treacă câteva zile şi marţea următoare am ajuns la Sinaia unde se reconstituia
Reconstituirea.
Ploua de câteva zile. Nu se filmase nimic. Şi nici în ziua aceea, cu nori grei de ploaie, nu se putea începe. N-aveam de ce să mă plâng, doar dorisem să evit ziua debut. Şi aşa se face că timp de două zile am asistat la ultimele pregătiri ale filmului
Reconstituirea.
Nuvela cu acelaşi titlu a lui
Horia Pătraşcu, care a inspirat lui
Lucian Pintilie tema unui film, reconstituie. Mai exact încearcă reconstituirea unui incident, reprobabil în fapt, dar fără consecinţe grave, ai cărui autori au fost doi tineri muncitori, doi prieteni, proaspăt bacalaureaţi ai liceului seral de la Caransebeş.
Am întrebat pe Horia Pătraşcu dacă povestirea a avut ca nucleu o întâmplare adevărată.
— Faptele s-au petrecut întocmai. Cu vreo 7 ani în urmă, eram activist cultural la Casa de cultură din Caransebeş, când cineclubul din localitate a primit sarcina să facă un film educativ înscenând — chiar cu cei în cauză — o bătaie la beţie, a unui grup de 10-15 muncitori, care îşi sărbătoriseră bacalaureatul. N-am putut niciodată uita figurile acelea infernale, înspăimântate. Reacţiile celor puşi să repete gesturi de violenţă de care acum se ruşinau şi pe care atunci le săvârşiseră la beţie. Prin imagini violente am căutat să combat tocmai această stare de violenţă. Cred că despre lucruri adevărate, adânc morale se poate scrie şi cu durere, cu amărăciune şi nu numai pe tonuri suave. Mai întâi ideea mi s-a părut bună pentru un scenariu, apoi scriind, am convertit-o în nuvelă.
— Cum a ajuns din nou scenariu? Cum v-aţi întâlnit cu Pintilie?
— Pintilie s-a întâlnit cu ea. Eu nu-l cunoşteam. A citit nuvela, i-a plăcut şi m-a căutat la lnstitut. Pintilie a scris singur adaptarea cinematografică. Completările mi le-am asimilat însă pentru că el, ca şi mine, vrea să facă un film autentic, cu adevărat despre tineri. Despre un tineret care să nu fie prezentat nici în culori roz, nici superficial, şi care, deşi optimist şi plin de încredere în viaţă, poate avea dramele sale.
Ca lumina zilei
În decorul bufetului Pescăruş — ridicat din scânduri verzi pe un mont al dealului, —
Sergiu Huzum punea lumina. Obişnuitele reflectoare, printre care actorii fac de obicei slalom, lipseau. Tavanul, tapetat cu staniol, apoi dublat de un al doilea plafon de becuri aşezate unuI lângă altul, arăta ca pavoazat. Huzum ne explică:
— Folosesc acelaşi sistem de iluminare ca în
Duminică la ora 6. Pun lumina o dată pentru tot filmul. Plafonul de becuri cu mercur nu face decât să ridice nivelul luminii naturale existente, până la limita aptă de a impresiona pelicula, iluminarea păstrând toate caracteristicile luminii naturale, nefabricate. Actorul nu mai trece de la un reflector la altul, nu mai urmăreşte crispat semnul cu creta indicând până unde poate merge fără să intre într-o zonă întunecoasă.
Reconstituirea nu trebuie să fie un film cinematografic, adică ceea ce se înţeIege în mod curent prin cinematografic. Aparatul nu trebuie să subiectivizeze nimic, el va înregistra, va copia numai realitatea. Atât. Compoziţia va reieşi numai din punerea în pagină. Aparatul va sta fix pe stativ. Nimic nu e filmat din mână. «Efectele» de imagine vor fi obţinute exclusiv din schimbarea distanţei focale, practic tot din compoziţia cadrului. Cu două, maximum trei excepţii se va filma cu un singur aparat. Ecranul e normal. Pelicula alb−negru. Performanţa mea va fi să nu exist în film.
Un film de regizor
ŞtranduI, bufetul, stadionul, pădurea, râul, drumul, adică toate ambianţele filmului le poţi cuprinde deodată cu privirea, ele fiind adunate pe un fel de scenă circulară, naturală. Acest lucru i-a permis lui Pintilie să facă în două zile un şnur (în limbaj tehnic teatral: repetiţie cronologică de la cap la coadă).
George Constantin — Maiorul — nu are nimic de spus. Nimic despre el, nimic despre rolul maiorului, în schimb are multe de spus despre Pintilie.
— Pentru prima oară de când lucrez în film ştiu înaintea începerii filmărilor ce am de făcut. Pentru prima oară mi s-a întâmplat să repet filmul de la început la sfârşit. E adevărat că unitatea decorului a înlesnit acest lucru, dar asta înseamnă că regizorul are de pe acum tot filmul în cap. De câte ori nu am participat la filme la care 70 la sută din acţiune se petrecea în acelaşi loc, dar regizorul venea pe platou fără să ştie ce şi cum să filmeze.
Insistenţele mele de a afla ceva despre Maior rămân fără succes.
— Maiorul? Da, e un personaj interesant, dar
Reconstiuirea va fi în primul rând un film de regizor.
Am asistat la o astfel de repetiţie, nimic nu o deosebea de o filmare adevărată. Aparatul era gata de tras. Edith Mandel — regizorul secund — dă indicaţii ca la filmare. Cei doi prieteni Ripu —
Vladimir Găitan — şi Vuică —
George Mihăiţă — înscenează pe nisipul ud al plajei bătaia din seara beţiei. Pictoriţa de costume —
Tomina — vede dacă pantalonii sunt destul de strâmţi, cămăşile destul de mototolite. Machiajul — Paraschiva Coman — pregăteşte o pompă plină cu cerneală roşie, cu două tuburi înguste de cauciuc în prelungire, pe care le prinde după urechile lui Vuică şi le piteşte după păr. În timpul bătăii, Ripu va strânge pompa, iar sângele, adică cerneala, va ţâşni ca din urechi.
Nu merge totul strună. Ba se desprind tuburile de pompă şi cerneala se prelinge pe spate, ba un tub se blochează şi numai o ureche e inundată de sânge. Una, două, trei repetiţii.
Cinci debuturi
Reconstituirea este un film cu multe debuturi actoriceşti. Vladimir Găitan (Ripu), George Mihăiţă (Vuică),
Ileana Popovici (Aura).
Vladimir Găitan e student în anul III la IATC. Are 1,90 m., ochii gri, părul blond arămiu, pletos. Pintilie l-a văzut în «Evadarea» la Studentclub şi în câteva exerciţii la clasa Elenei Negreanu.
— Citesc zi de zi scenariul. Ripu e atât de complex, atât de aparte. Îmi e cu mult superior chiar cu scăderile lui, încât obsesia mea este că nu voi reuşi să mă ridic până la el, până la cerinţele lui Pintilie, pe care şi eu şi colegii mei de la Institut îl preţuim nespus. Întrebaţi şi veţi vedea că spectacolele lui deţin recordurile de frecvenţă. Opriţi pe primul student de la Institut şi vă va spune că a văzut de minimum zece ori «De-ale carnavalului» şi de cel puţin 2-3 ori «Livada».
Ca să verific, întreb pe colegul său de Institut, George Mihăiţă, anul II actorie, de câte ori a văzut «De-ale carnavalului»?
— De 16 ori.
— Dar «Livada cu vişini»?
— De 4 ori.
— Dar
Duminică la ora 6?
— O dată. Eram poate prea tânăr (acum trei ani George Mihăiţă avea 17 ani), dar nu prea am înţeles unele lucruri.
Ileana Popovici pe care o cunoaşteţi de la emisiunile de muzică uşoară de la TV nu cânta nicio melodie. Privea şi ea repetiţia. Pintilie a văzut-o tot la TV. Ileana Popovici a primit o telegramă la Mamaia unde cânta la Majestic, prin care era invitată să dea probe la Buftea.
Pintilie nu i-a dat să citească scenariul. Ileana află de la o repetiţie la alta ce are de făcut, pentru că regizorul vrea să conteze în primul rând pe reacţiile ei normale, surprinse pe nepregătite.
Profesorul Paveliu —
Emil Botta, plutonierul Dumitrescu —
Ernest Maftei, operatorul cineamator — Nicky Wolcz şi secretarul de partid Drăgan — Ştefan Moisescu nu erau acolo. Era însă chelnerul — lon Rădulescu, dar nu în calitatea sa de actor, ci de aceea de şef de producţie al echipei de filmare. El ar fi după Ileana Popovici al doilea neprofesionist din distribuţie. Al treilea este şoferul echipei, Niţă Tănase, care va fi şi şoferul din film.
Regizorul filmează
Atâta timp cât turnează, regizorul Lucian Pintilie nu vrea să vorbească nimic despre filmul său. Îţi dă numai să citeşti scenariul.
Va fi
Reconstituirea un film educativ?
Va fi
Reconstituirea un film cu tineri, despre tineri, pentru tineri?
Scenariul ne promite că da. Să aşteptăm filmul.
