Este prea bine cunoscut că un film reprezintă un efort uman şi economic care nu poate şi nu trebuie să fie neglijat, mai ales atunci când aparţine producţiei naţionale. Dar dacă acest efort rămâne fără finalitate, adică dacă filmul e de calitate scăzută, îţi pui în mod firesc întrebarea ca orice spectator: de ce munca oamenilor şi fondul financiar au fost întrebuinţate fără discernământ? Direcţia difuzării filmelor achiziţionează în mod automat toate filmele noastre, iar publicul spectator manifestă de obicei un interes viu pentru producţiile naţionale. Aceasta oferă avantaje materiale şi morale studiourilor. La rândul lor, cronicarii analizează pe larg filmele româneşti, inclusiv pe acelea care, prin valoarea lor intrinsecă, ar trece în mod obişnuit neobservate sau ar fi supuse unei critici extrem de aspre. Nu ştiu dacă nu e totuşi momentul ca reţeaua cinematografică şi presa să adopte o atitudine mai net diferenţiată faţă de filmele noastre.
Fantomele se grăbesc nu e mai puţin reuşit decât
Şah la rege, dacă e să facem comparaţia la nivelul minimei rezistenţe. Dar e o iluzie prea mare să crezi că un film poliţist se face mai uşor decât altele şi că publicul, chiar dacă iubeşte genul cu frenezie, sau tocmai pentru asta, nu descoperă greşelile. Judecat din punctul de vedere al romanului poliţist, al convenţiilor lui,
Fantomele este cu totul vulnerabil. Principala condiţie a genului este să fie plauzibil. Or, e greu de găsit ceva plauzibil în acest film, începând cu otrăvirea unui singur pahar din apa de la chiuvetă, prin injectarea de acid sulfuric în reţea. Scenografia a construit nişte interioare de magnat neexpropiat unui colecţionar de ceasuri. Ce să mai spunem de „naivitatea” celor care conduc ancheta şi care se dovedesc (prin replicile din jurul teribilei otrăviri a paharului) că sunt mai puţin iniţiaţi în arta detectivajului decât orice spectator „amator”? Cât despre replicile „filozofice” pe tema timpului, nu le putem pune decât pe seama lipsei de simţ al umorului. (Aceste obiecţii, ca şi altele ce se mai pot face, sunt ilustrate şi de opiniile cronicii lui G. Dimisianu). Toate erorile ţin mai mult de scenariu decât de regia care s-a grăbit să anime fantomele, apelând la actori cu experienţă, aceştia repetând cu promptitudine atitudini din alte filme, mai noi sau mai vechi.
