​Noi întâlniri cu Maria și Mirabela

     „Maria-Mirabela, două stele”. A fost odată un film minunat, Maria Mirabela. Două fetițe ca două flori au cântat, au dansat, s-au jucat cu prietenii lor Oaky, Scăpărici și Omidè. Cam așa ar trebui să înceapă un reportaj de la o noapte de filmare a Noilor în­tâmplări cu Maria și Mirabela.
     „La început, spune regizorul Ion Popescu Gopo, a fost scenariul și a urmat o mică în­curcătură: fetițele, interpretele Mariei și Mira­belei, au crescut, iar desenele animate nu au îmbătrânit. Ideea s-a născut de la sine și cei trei se vor preschimba în oameni. N-a fost deloc ușor, pentru ca Omidè, de pilda. n-a vrut să devină om. Citind versurile poetului Grigore Vieru, un vechi colaborator, puse pe note de Eugen Doga, Omidè (desen animat) răspunde iubitului ei, licuriciul Scăpărici: „Printre clipe ce grăbesc, oamenii îmbătrânesc/ Pe când, desenată eu, rămân tânără me­reu/ Copila trec din veac în veac/ În om de ce să mă prefac?”. Însă dragostea învinge, pentru ca „cel mai frumos desen al iubirii/ numai iubirea”.
     Alte fetițe îmbracă rochițele Mariei și Mirabelei și, într-o seară, privind mâinile bunicii împletind un pulover „unul pe față, două pe dos”, vor observa cum firele de lână aleargă dintr-un capăt în altul, și se suprapun, întoc­mai ca liniile de la televizor. Curioase, fetițele Maria și Mirabela vor întreprinde o călătorie într-o țară fantastică numită Tranzistoria. Ma­ria (Ioana Moraru), Mirabela (Adriana Cu­cinschi) împreună cu tăticul lor (Horațiu Mă­lăele), cu mămica (Oana Pellea), bunica (Stela Popescu) și lumea fantastică a desene­lor animate (realizate în colaborare cu regi­zorul Vladimir Pekar de la studioul de desene animate Soiuzmultfilm), personificate de bros­cuța Oaky (Jorj Voicu), licuriciul Scăpărici (Mihai Bisericanu) și fluturașul Omidè (Lena Zajteva) atașându-li-se și bine-cunoscutul ac­tor Grigore Grigoriu vor apare pe marele ecran filmate de operatorul Alecu Popescu, în decorurile și costumele create de arhitect Constantin Simionescu.
     Regizorul de desene animate, Vladimir Pe­kar și-a imaginat pe Oaky „ca pe un fel de Buratino, pe Omidè ca pe o prințese gingașă, cu zâmbet blând și ochi mirați, iar pe Scăpă­rici ca pe un Pierrot”.
     Suntem în Tranzistoria, când ziua se îngâna cu noaptea. E vara și aerul cald, parfumat cu miros de fân proaspăt, vibrează intens. Zgo­motul trimite gândul spre un concert cu mir de greieri. Nici vorbă de așa ceva. Prin re­țeaua centrului de înaltă tensiune zumzăie mii de volți. „Oaky, Oaky e nemuritor” se aude brusc vocea puțin guturală a Andei Călugăreanu. Fascicolul reflectoarelor decu­pează din bezna o instalație străine, amintind un decor de science fiction.
     Cadrul 208: turnat I, scrie secretara de pla­tou Grigorița Rogobete pe clachetă. Mihai Bisericanu (Scăpărici) își strecoară făptura lon­gilină printre mii de volți care circula prin in­stalație deasupra capetelor, cu o dezinvoltură care taie respirația inginerului Dan Rizea, „în­gerul păzitor” al echipei de filmare, cel care după ce le-a făcut instructajul de rigoare, i-a vegheat noapte de noapte. Se apropie miezul nopții. Clipesc stele. „Dați drumul la muzică! Motor!”, glăsuiește, imperturbabil, Ion Po­pescu Gopo. Vocea frumos timbrată a cântă­rețului Mihai Constantinescu se revarsă lim­pede Mihai Bisericanu, un licurici cu botine uriașe și tristeți omenești, privește în ochi pe Lena, superbul fluture Omidè, și suferă din adâncul inimii pentru că „Te gândesc cu inima, te visez cu lacrima”. „Stoop!” Un mași­nist a prins un imens fluture de noapte, pictat cu stropi de culoare și oferă Lenei care, cu gingășie, îl adăpostește în căușul palmelor. Acest neașteptat element „de decor” tulbură puțin filmarea, dar aproape imediat operato­rul Alecu Popescu și cameramanul Cristian Popescu își reiau locurile și vocea lui Gopo, mereu calmă, mereu egală, împarte indicații.
     Broscuța Oaky (Jorj Voicu) își rostogolește ochii mari, rotunzi, cu naivitate. „Puțin privi­rea peste umăr, te răsucești, te miri, scapi o lacrimă, un timbru. Repetăm. E bine, atenție, motor!” A fost bine.
     Reflectoarele smulg pe rând din beznă silu­etele de basm ale transformatoarelor care bâ­zâie conducând cei peste 20.000 de volți. Mie­zul nopții a trecut de mult. Stelele pălesc. „Gata, ajunge, a fost bine. Ne vedem mâine seara, vor veni și fetițele Maria și Mirabela, acum noapte bună!”