Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Moldova Film Festival dă startul competiției scurtmetrajelor 2022


     Romanian Creative Week (RCW) și Moldova Film Festival, secțiunea de cinematografie a celui mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, dau startul competiției scurtmetrajelor. Concursul va avea loc în cadrul celei de-a doua ediții a RCW, programată la Iași în perioada 20 mai – 30 mai 2022.
     Dedicat cinemaului contemporan de artă, Moldova Film Festivalîși propune să prezinte o selecție a celor mai bune scurtmetraje de artă realizate în ultimul an. Acest call for projetcs vizează filmele produse în 2021 sau chiar în 2022, care au o durată de cel mult 30 de minute.Cei interesați pot aplica, până în data de31 martie 2022, completând AICI formularul de pe site-ul evenimentului. Tot în această secțiune poate fi studiat și regulamentul complet al concursului dedicat scurtmetrajelor românești.
     După primul call for projects lansat, la finele anului trecut, pentru designerii din lumea modei, și cel de acum, dedicat producătorilor de scurtmetraje, organizatorii RCW 2022 anunță că, în următoarea perioadă, vor urma astfel de concursuri pentru toate domeniile creative din cadrul evenimentului de la Iași.
     Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Parteneri în organziarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt Palas, Primăria Municipiului Iași și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.
(17.01.2022)

Tags: moldova film festival 2022, romanian creative week

Comments: