Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Manasse”, proiecție acompaniată de Abator Industries


     Miercuri, 11 noiembrie 2015, ora 19.00, va avea loc o proiecție aniversară a filmului Manasse, regizat de Jean Mihail (1896-1963), la Cinemateca Eforie.

    Manasse, care a avut premiera în urmă cu 90 de ani, va fi acompaniat live de colectivul muzical Abator Industries. Filmul va fi proiectat într-o copie restaurată în laboratorul Arhivei Naționale de Filme.
    Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
    Abator Industries este un colectiv muzical independent din Bucureşti, direcționat în zona improvizației libere. Grupul, care trimite, prin abordările sale sonore, la muzica contemporană, ambientală, sunete psihedelice şi varii tendințe experimentale, a participat la o serie largă de experienţe performative, având disponibilitatea artistică de a susţine atât concerte-concept, cât și să acompanieze vizionări de film mut.

Tags: abator industries, arhiva nationala de filme, cinemateca eforie, jean mihail, manasse film

Comments: