Din 1974, Lăzarea din judetul Harghita a devenit în fiecare an, pentru o lună, teritoriu al artelor plastice. Plasticieni români, maghiari, germani, în zile și nopți de lucru, își trăiesc momentele creației — acele momente definite de Brancuși drept ,,starea de lucru" a artistului — într-o comunitate a simțirii. Arte ale efortului individual, ale concentrării ănsingurate, pictura,, sculptura și grafica au la Lăzarea, în mod paradoxal, un ritm comun de respirație. Clădirea în care locuiesc creatorii, cu aer auster, contrazis doar de petele de culoare ale tablourilor, se umple de fiorul discret al creației. Spațiul din jur, cu pajiștile, pădurile, casele se înglobează acestei atmosfere. În film, nu auzim sunetele ciocanelor și dălților tăind ființa pietrei, nu vedem efortul, nu percepem vocile celor care se adună seara să-și potolească ostenelile, nici măcar pașii n-au sunet — e o liniște a ființelor reculese, subliniată numai de cântecul și glasul locurilor.
Imaginea lui Romeo Chiriac reține câteva chipuri, câiteva opere fixate pe pânză sau în piatră la ultima ediție a taberei când Lăzarea găzduia pe Aurel și Maria Ciupe, pe Sever și Zizi Frențiu, pe Barabas Eva, Bardocz Lajos, Alecu Bocu, Bordy Margit, Marton Arpad, Gaspar Teutsch, Veniamin Micu și alți tovarăși ai lor de creație.
