Întrevederi: ”La drum cu ...Călin”

     Călin mi-a mărturisit că a căzut, sub vraja magiei sălii de cinema la vârsta incredibilă de 4 ani, mai pecis în anul 1946, când tatăl lui l-a dus la cinema și a văzut primul său film, A Matter of Life and Death, tradus la noi ca Drumul spre stele, după varianta americană Stairway to Heaven. Era o producție britanică, produsă și regizată de Michael Powell și Emeric Pressburger, cu David Niven în rolul comandantului de escadrilă RAF Peter Carter, al cărui bombardier Lancaster este doborât de Luftwaffe deasupra Mării Mânecii pe 2 mai 1945, iar el, rămas fără parașută, pare sortit pierii. Doar că cel trimis de Sus, să-l conducă la cer, Ghidul 71, un aristocrat ghilotinat în Revoluția Franceză, îi pierde urma în ceața deasă, tipic englezească, așa că pilotul se prăbușește pe o plajă, supraviețuiește miraculos și ajunge, cu greu, la radiotelegrafista Jane, cea cu care ținuse legătura în timpul misiunii de luptă. Ghidul 71 îl reperează, totuși, pe Peter și intenționează să-și ducă misiunea la bun sfârșit, dar Jane, o temerară, urcă, pe o scară rulantă, spre ceruri, ajunge la juriul selectat să judece cazul și se oferă pe sine în locul pilotului, de care este teribil de îndrăgostită. Concluzia juriului celest este că ”În Univers, nimic nu este mai puternic decât legea, dar, pe Pământ, nimic nu este mai puternic decât iubirea.” Caz rezolvat!
Scenele din Viața de Apoi sunt în alb-negru, cele din viața reală sunt color, cu un tratament special de prelucrare a peliculei, o inovație tehnică a epocii. Film de referință. (...)
     Acum, ceea ce-și mai amintește Călin din film este doar prăbușirea pilotului, urmată de o lungă călătorie a acestuia prin deșert, de fapt, pe o plajă septentrională din estul Angliei. Restul e tăcere, într-un fel, dar o tăcere foarte semnificativă, vom vedea.
     Am descoperit cum jovialul și fermecătorul meu companion trăia, efectiv, pentru cea de-a șaptea artă, preocuparea sa fundamentală fiind să construiască, cu grijă, cu migală și cu dăruire, instantaneele care au imortalizat, practic, starea reală a cinematografiei noastre, în ceea ce acum ni se dezvăluie că fiind un impresionant puzzle, un devărat mozaic roman, o imagine amplă, cu adevărat de ansamblu, a filmului românesc, realizată cu muncă, devotament și talent, în ultimele aproximativ șase decenii.
În scrierile sale, Călin aduce un permanent omagiu creatorilor de cinema (nu chiar pentru toți), de care se apropie cu o infinită delicatețe,  înțelegere și iubire, fiecare pagină scrisă de el aruncând o lumină caldă asupra operei pe care o abordează, niciodată strident,  niciodată agresiv, niciodată acuzator.”