Cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (23 și 29 octombrie).
Trei dintre filmele distinse cu trofeele Un Certain Regard vor rula în premieră în România: The High Sun/ Zvizdan (Premiul Juriului), Journey to the Shore (Premiul de regie) și Masaan (Premiul Tânără Speranță).
Zvizdan va fi proiectat la București în prezența regizorului Dalibor Matanić, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cineaști croați. Filmul urmărește trei povești de dragoste, în contextul conflictului sârbo-croat. Sunt plasate în același loc idilic, însă în trei perioade diferite, 1991, 2001, 2011, pentru a puncta cât de dezastruoase sunt consecințele anumitor mentalități. Dalibor Matanić este scenarist și regizor, autor a nouă lungmetraje premiate, printre care Blagajnica hoce ici na more/ The Cashier Wants to Go to the Seaside (2000), debutul său, un succes de casă și de critică, și Fine mrtve djevojke/ Fine Dead Girls (2002). A regizat și scurtmetraje, piese de teatru, reclame și este membru al Academiei Europene de Film.
Despre mentalități distructive vorbește și Masaan (r. Neeraj Ghaywan) – în traducere, crematoriu –, unde soarta personajelor gravitează în jurul Gangelui și al locului sfânt unde se ard cadavrele hindușilor, într-un oraș corupt și decăzut.
Kiyoshi Kurosawa suprapune cu naturalețe lumea celor morți cu lumea celor vii în Journey to the Shore/ Kishibe no tabi. Într-o zi, soțul mort în urmă cu trei ani revine acasă și-și invită soția la o călătorie prin satele pe care le-a văzut înainte de a se îneca. Un film delicat și emoționant, semnat de una dintre vocile puternice ale cinematografului japonez de azi. Kiyoshi Kurosawa a regizat peste 15 filme și a câștigat numeroase premii în marile festivaluri, inclusiv Marele Premiu Un Certain Regard, cu Tokyo Sonata (2008).
Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă la Les Films de Cannes à Bucarest și Comoara, filmul lui Corneliu Porumboiu distins cu premiul Un Certain Talent, acordat întregii distribuții. Aventura amuzantă a unor căutători de comori este inspirată de o poveste reală, ale cărei detalii vor fi dezvăluite în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest, în cadrul unui eveniment special ce va fi anunțat în curând.
În programul festivaluui este și Un etaj mai jos (r. Radu Muntean). Filmul spune povestea unui bărbat care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria sa conştiinţă. Muntean și Corneliu Porumboiu se vor întâlni cu spectatorii la proiecțiile filmelor lor.
La Oscarul pentru Cel mai bun străin va concura, din partea Islandei, multi-premiatul Rams/ Hrutar, regizat de Grímur Hákonarson. Emoționanta dramă a doi frați care locuiesc unul lângă altul, dar pe care-i despart 40 ani de tăcere, și-a început cariera cu Marele Premiu Un Certain Regard la Cannes. Când o boală incurabilă e în pericol să lovească tot ce au ei mai de preț – turmele de oi –, cei doi sunt nevoiți să-și unească forțele.
Între 23 și 29 octombrie, Les Films de Cannes à Bucarest va aduce zeci de filme în premieră absolută în România, în peste 100 de proiecții, unele programate în prezența cineaștilor, masterclass-uri, mese rotunde, retrospective și alte evenimente speciale. Dheepan, în regia lui Jacques Audiard, distins cu Palme d’Or, va fi proiectat în premieră în România. Filmul este distribuit de Independența Film.
Detalii: www.filmedefestival.ro // Facebook