Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Festivalul Internațional al Școlilor de Film „ClassFest” 2016


     Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău sprijină participarea reprezentanţilor şcolii de film din România la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Film „ClassFest”.
     Evenimentul este organizat de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și va avea loc în perioada 21 – 26 noiembrie 2016.
     Festivalul Internaţional al Şcolilor de Film „ClassFest” este o acţiune artistică internaţională, unică pentru studenţii şi tinerii din Republica Moldova, menită să promoveze valorile artei contemporane, să menţină şi să dezvolte dialogul intercultural şi schimbul de experienţă între şcolile de film, să încurajeze tinerii artişti, oferindu-le posibilitatea de a-şi prezenta cele mai bune producţii artistice.
     Gazda Festivalului „ClassFest” din acest an este Cinematograful Odeon, în cadrul căruia vor fi desfăşurate toate activităţile culturale. Intrarea este liberă.
     Pe parcursul celor cinci zile de festival, spectatorii vor avea ocazia să vadă filme diverse ca gen, formulă estetică şi stilistică, prezentate de studenţii din şcoli precum: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, România; Universitatea de Stat de Teatru şi Film SHOTA RUSTAVELI (TAFU), Tbisili, Georgia; Academia de Film şi Televiziune din Berlin, Germania; Şcoala Naţională de Film, Televiziune şi Teatru, Lodz, Polonia; Universitatea Naţională de Teatru, Film şi TV KARPENKO-KARÎY, Kiev, Ucraina; Universitatea de Arte Plastice din Roma, Italia; Şcoala pentru Film Independent FRIEDL KUBELKA, Viena, Austria; Academia Naţională de Arte, Minsk, Belarus; Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Chişinău, Republica Moldova.
     În cadrul festivalului vor avea loc și ateliere de creaţie susţinute de: Dorota Paciarelli (producătoare de film, Polonia), Philipp Fleischmann (regizor, actor, Austria), Ovidiu Georgescu (regizor, scenarist, România), Eva Stotz (regizor, producător de film, Germania) și Vlad Druc  (regizor, scenarist, director imagine, profesor din R. Moldova).
     Detalii: www.icr.ro
(16.11.2016)

Tags: festival de film, festivalul international al scolilor de film classfest, film studentesc, institutul cultural roman chisinau, scoli de film europa

Comments: