Întrebarea de baraj — pentru Piatra Neamț ca și pentru Festivalul de la Costinești: menținem ori nu o competiție aflată sub exigențele altor ani? Nimic mai simplu decât elanul demolator. Dar apoi, cât efort să reorganizezi un festival inițiat cu atâta trudă și menținut, din dragoste pentru cei mici, de câțiva inimoși în frunte cu Gheorghe Naghi. Această a 5-a ediție a apărut ca o ediție−test pentru ce a fost, dar mai ales pentru ce va trebui să devină filmul destinat copiilor și — în perspectivă, cum se anunță — al adolescenților. Sferă extinsă, răspunderi noi. Dar mai ales o nouă concepție asupra acestui tip de fiIm în care s-au manifestat mai brutal ca oriunde cerințele educativ−didacticiste, stupid ideologizante ale forurilor de tristă amintire. Cum să se mai poată dezvolta normal, ca artă și nu ca lecție de bună purtare, acest „șoim al patriei” când mereu i se retezau aripile fanteziei, spiritului ludic specific vârstei căreia i se adresa. Desigur, împrejurările nu justifică în întregime coborârea ștachetei. Dar judecarea rezultatelor nu poate să ignore contextul. Filmele pentru copii realizate în ultimii ani au fost puține și anemice. În consecință, s-a selectat ce s-a putut și s-a premiat cât mai mult. Nu neapărat din complezență, ci din dorința de a stimula, prin toate mijloacele, interesul pentru gen. Juriul (președinte Andrei Blaier), compus din regizori, critici și cadre didactice, a distribuit foarte generos, toate premiile. A apărut chiar și un Mecena în persoana Uniunii economice române a întreprinzătorilor particulari, reprezentată prin regizorul Geo Saizescu, care a acordat chiar premii în bani. De ce nu? Mai ales într-un domeniu atât de vitregit în trecut. «Nu cred să fi avut de pătimit de la „foruri” mai mult cu vreun alt film», povestea redactorul comediei lui lon Băieșu și Cornel Diaconu (Premiul pentru regie, și pentru protagonist, Octavian Herescu), De ce are vulpea coadă? De mult zel „îndrumător” s-a bucurat și Taina jocului de cuburi (scenariu Flavia Buref, regia Gheorghe Naghi) deținătorul Marelui Premiu „Ion Creangă” (alături de alte distincții primite pentru versurile Flaviei Buref, imaginea lui Adrian Drăgușin, interpretarea unor copii: Andrei Niculescu, Ana Maria Zotta, Mihai Ilie).
Animația — vedeta edițiilor de la Piatra Neamț s-a resimțit și ea de o anume uzură a expresiei, monotonie a subiectelor, lipsă de inventivitate comică și plastică. Excepțiile au fost înscrise cu brio în Palmares: Picnic muzical de Radu Igazsag (grafică modernă, nerv narativ, haz, culoare); spiritualele Incursiune de Zeno Bogdănescu și parodia Balena și marinarul înțelept — Călin Cazan; impresionantul basm Bulgărele de pamânt (scris de Silvia Kerim, regizat de Tatiana Apahidean în rafinatele decoruri pictate de Sever Frențiu) sau proaspătul debut al Despinei Buneci, Care pe care. Au câștigat teren în inima micilor spectatori, impunând aprecierile estetice ale maturilor, filmele animate de lung metraj. Seriale cu personaje îndrăgite și idei generoase ― Pin Pin al Luminiței Cazacu, cu palpitante aventuri terestre; — Fiul stelelor de Mircea Toia (premii pentru regie), basm modern conceput în maniera benzilor desenate, cu spectaculoase efecte de tehnică vizual−auditivă foarte gustate de tinerele — și nu numai de ele — generații. Și o recentă premieră pentru Piatra Neamț: filmul lui Victor Antonescu Robinson Crusoe, scânteietoare parodie interzisă la noi, timp de 15 ani, pe motivul ― aproape un gag — „cum să-i arătăm pe prietenii noștri de culoare în postura unor fioroși canibali?” Copiii au aplaudat la scenă deschisă, iar juriul lor — din ce în ce mai ferm în opțiunile lui artistice — i-a acordat — ca și cel al adulților — Marele Premiu pentru film de animație.
Din cele patru documentare prezentate, s-au oprit la monografia despre Ion Creangă Nu știu alții cum sunt... (regia Gheorghe Horvat), iar copiii, la simpaticii ursuleți bruni filmați cu tandrețe și vioiciune de Sorin Popescu. În schimb au reacționat zgomotos, deranjând proiecția, la ceea ce le apărea plicticos, didactic, monoton, respingând, cu îngrijorătoare vehemență, tot ce încerca să-i instruiască în mod prea vădit. Reacții surprinzătoare pentru creatorii deprinși, până acum, cu săli cuminți, supravegheate de însoțitori. Greșesc acum copiii lăsați să se manifeste prea liber? Greșim noi că nu-i înțelegem? Când personajele desenate ori interpretate de actori reușeau să le devină simpatice, fiind bine filmate și aduse în prim plan (ca în genericul Tainei...) spectatorii se însufIețeau, însoțeau câte un cântecel vesel cu aplauze ritmate, reluând refrenul, într-o bucurie colectivă. Generații crescute în ritm de rock, ce nu mai suportă lungimi de acțiune, „burți” în povestire, aromitoare dulcegării... În concluzie vor subiecte — „brici”, cu nerv, desfășurate în imagini−șoc, montate alert (lecția video−clipului!), ca drăcescul Picnic..., ori jocul năzdrăvanelor bretele ale marinarului înghițit de balenă... Vor fantezie și culoare, originalitate, risipă de inventivitate, cum au admirat la acel reper artistic elevat — oferit hors concours în deschiderea FestivaIului ― operă unică în repertoriul național, parodia după Creangă De aș fi... Harap Alb a regretatului Ion Popescu Gopo (Premiul „In memoriam” atribuit pentru toată contribuția creatoare adusă filmului pentru copii de către marele nostru regizor, deschizător de drumuri în animația modernă). Și un alt reper valoric ― de astă dată pentru muzical — în încheierea festivalului: mereu tânăra Veronica a EIisabetei Bostan.
