Două filme greceşti cu mare succes de public la Festivalul Filmului European sunt proiectate sâmbătă şi duminică (23-24 august), de la ora 21.30, la Bistro Chez Elvire, în curtea Institutului Francez.
Preşedinţia elenă a Uniunii Europene a fost marcată în luna mai a acestui an printr-un concert şi o gală de deschidere în culorile şi spiritul Greciei. Dintre cele trei filme greceşti poiectate la a XVIII-a ediţie a Festivalului Filmului European, September (2013) şi Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevas (2013), au primit premii şi nominalizări la festivaluri de film de renume. Proiecţiile celor două filme se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Culturale Greceşti din Bucureşti. September (r. Penny Panayotopoulou) a fost nominalizat la Globul de Cristal la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary (2013). Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevas (r. Elina Psykou) este un film despre supravieţuire, premiat la Festivalul de Film de la Salonic (2013) şi la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary (2012).
Festivalul Filmului European a avut loc anul acesta la Bucureşti (9-15 mai) şi la Târgu-Mureş (16-18). Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Ediţia 2014 a avut în program 42 de filme din 25 de ţări. Ambasador onorific al Festivalului Filmului European a fost regizorul Adrian Sitaru.
Bistro Chez Elvire, situat în grădina Institutului Francez, în vecinătatea Cinematografului Elvire Popesco, e un spaţiu cultural outdoor, care găzduieşte săptămânal proiecţii de film, piese de teatru în aer liber şi alte eveniment speciale.
Intrarea este liberă.
Detalii: www.icr.ro
Tags: adrian sitaru, festivalul filmului european, flashback festivalul filmului european, institutul cultural roman