Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, la Cracovia, 15-18 mai 2014, a VII-a ediţie a Festivalul Culturii Române. Proiectul cuprinde evenimente artistice diverse, de la recitaluri de muzică tradiţională până la vernisarea unei expoziţii de fotografie Lucian Bran.
În 16 mai va avea loc proiecţia filmului 
Câinele japonez, regizat de Tudor Cristian Jurgiu. În 17 mai cineaştii din Cracovia vor vedea 
Quod Erat Demonstrandum, regizat de  Andrei Gruzsniczki, după care va începe „Noaptea filmelor scurte româneşti”, care cuprinde 
Vaca finlandeză (regia Gheorghe Preda), 
Orizont (regia Paul Negoescu) şi 
Insula (regia Laurenţiu Rusescu).
Duminică, 18 mai, se organizează program pentru copii, cu vizionarea desenelor animate 
Miaunel şi Bălănel şi atelier de animaţie. Seara este proiecţia lungmetrajului 
Şi caii sunt verzi pe pereţi, regia 
Dan Chişu.
Detalii: 
www.icr.ro
 
     
      
   Tags:    cainele japonez, festivalul culturii romane la cracovia, film romanesc in strainatate, icr, quod erat demonstrandum