Florin era pe deal înarmat cu paloşul său de fier, cu brâu, cu cizme, un fel de
«de-aş fi Harap Alb».
— Gata! Strig eu: Motor!
Aparatul de filmat porneşte şi Florin, urlând voiniceşte, coboară dealul în fugă şi sare în fântână. Am dat stop şi-am aşteptat, s-a făcut tăcere, Florin nu ieşea din fântână (fântâna era o groapă de vreo doi metri căptuşită cu saci de paie). Ne-am apropiat cu teamă, speriaţi să nu se fi lovit în săritură.
Florin stătea în fundul fântânii şi-şi scutura pălăria de praf.
— Nu mai săr, e periculos! zise el mucalit. Cam aşa e Florin: întâi le face şi pe urmă apreciază riscul. Călărea ca un cow-boy, sărea de pe cal, urca pe dealuri cu calul cu un curaj extraordinar. Odată calul a alunecat pe-o creastă de deal şi s-au rostogolit amândoi zece metri. Când am alergat noi, Florin era în picioare şi era îngrijorat de cal.
E înzestrat cu forţă şi curaj. Bătaia cu ursul a fost adevărată. Ce-i drept, ursul era dresat, dar o mângâiere cu laba lui cu gheare pe obraz ar fi putut schimba cariera actorului. Aş putea adăuga multe exemple de curaj şi pregătire pentru calitatea sa excelentă de actor de film, dar Florin este la fel de bun şi pe spaţiul limitat al scenei, pentru că are într-adevăr talent.
Îmi place să-I văd jucând divers, roluri de tânăr sau de compoziţie. În «Oameni şi şoareci» a creat un personaj excelent; aştept nerăbdător să-I văd în filmul sovietic, brunet, cu mustaţă şi cicatrice. E o nouă compoziţie, o mască excelentă şi, sunt sigur, folosită cu talent.
