Istoria realizării filmului Escadrila albă este legată de eforturile directorului Oficiului Naţional Cinematografic, dr. lon Cantacuzino, pentru materializarea colaborării dintre cinematografia română şi cea italiană într-o societate mixtă de producţie şi distribuire a filmelor (ulterior numită CINEROMIT). Intenţia oficială a realizării filmului Escadrila albă este menţionată în planul de activitate al ONC, prezentat la 24 februarie 1942, unde se specifică: "(...) am primit un scenariu redactat de o autoare italiană în jurul activităţii aviatoarelor românce din «Escadrilele albe» sanitare. Acest scenariu a fost modificat în linii mari, pentru început, de Nicolae Kiriţescu, apoi a fost preluat de Ion Sava, care l-a modificat substanţial în scopul îmbunătăţirii calităţii artistice a viitorului film".
Iată cum dr. lon Cantacuzino relatează subiectul filmului în volumul "Întâlniri cu cinematograful": "La şcoala de zbor fără motor de la Sf. Petru soseşte un grup de eleve care doresc să obţină brevetul de pilotaj. Printre ele este Elena Muşat, fiica unui bogat industriaş, fată bună la suflet, dar capricioasă şi răsfăţată, şi Maria, o tânără cu caracter drept şi temperament serios. Instructorul elevilor, tânărul Mihai, - este impresionat de frumuseţea Elenei, care se amuză să flirteze cu el. Dar Elena este atrasă de inginerul Alexandru Manta, directorul cursului, ale cărui seriozitate şi severitate faţă de capriciile ei îi pun la ambiţie cochetăria. Mai mult din joacă, ea incearcă să-l cucerească pe severul Alexandru. Jocul nu-i va reuşi şi un accident produs din imprudenţa ei, chiar în ajunul brevetării, o face să părăsească cursul. Şi Elena şi Alexandru, sub aparenta opoziţie de caractere, se simt însă atraşi unul de celălalt. Au trecut lunile şi ei nu s-au mai văzut. Izbucneşte războiul şi Alexandru este pilot pe front, iar Elena infirmieră la Crucea Roşie, lucrând la un spital din apropierea frontului, unde aterizează deseori avioanele «Escadrilei albe», aducănd răniţii culeşi din primele rânduri. În cursul unei acţiuni în care Alexandru este rănit, Elena are ocazia să-şi amintească de lecţiile de pilotaj şi să-l salveze cu un avion sanitar. Alexandru îşi dă seama de calităţile sufleteşti ale Elenei şi nimic nu mai stă in calea dragostei lor".
Majoritatea exterioarelor filmului Escadrila albă s-au turnat în septembrie 1942. Iată câteva dintre amintirile dr. Ion Cantacuzino privitoare la turnări: "Şcoala de zbor fără motor s-a tumat chiar la şcoala ce exista lângă Braşov, la Sf. Petru, într-un cadru deosebit de pitoresc. Ne deplasam acolo în fiecare zi, de la cartierul nostru general de la Braşov, având şi asistenţa operatorului militar, căpitan Panţu, care a colaborat cu operatorul italian la luările de vederi aeriene. Pentru elevele şcolii de pilotaj căutasem să adunăm, bineinţeles, fete cât mai frumoase şi, cum turnau în sort, cu picioare cât mai avantajoase. În general le recrutasem din şcoala pe care Jean Georgescu o deschisese de curând la Bucureşti, şi care a activat vreo doi ani. Alte scene s-au turnat pe aeroportul Băneasa, unde arhitectul Norris a construit nu numai tribuna festivităţii în care se decernau elevilor brevetele de pilotaj, ci şi faţada unei case în care era improvizat un spital, undeva aproape de front, şi în faţa căruia aterizau avioanele sanitare. Pe câmpul din Ghencea, unde nu de mult turnasem pentru filmul lui Gallone (Odessa in flăcări - n.n.), am improvizat de astă dată scena capotării unui avion, din care Mariella Lotti îI salva pe Claudio Gora. Am mai turnat în gara Mogoşoaia sosirea reală a unor trenuri care aduceau răniţii de pe front (...). În sfârşit, la Timişul de Jos, s-au filmat câteva scene cu doamna Bulandra şi nepotul ei, Claudio Gora, venit să-şi ia rămas bun".
O notă apărută în ziarul "Universul" din 6 octombrie 1942 informează despre vizita Majestăţilor Regale (Mihai şi Elena), care "au asistat sâmbătă 3 octombrie 1942 la turnarea ultimelor scene de război din filmul Escadrila albă".
Escadrila albă ar fi trebuit să intre la montaj în ianuarie 1943. La proiecţia materialelor s-a ajuns la concluzia că filmul mai are nevoie de o serie de racorduri, care să îmbogăţească nuanţele acţiunii. Cei doi producători italieni, deşi erau negustori de stambă, ca să zicem aşa, nu erau oameni lipsiţi de inţelegerea realităţilor artistice şi aveau cea mai vie dorinţă ca filmul să iasă bine, indiferent de cheltuială.
Este foarte probabil că filmul Escadrila albă a fost completat şi distribuit în Italia fără completările turnate în România în anul 1943. În Arhiva Naţională de Film există 19 fotografii din timpul filmărilor, 27 de fotografii din film, documente de la producţia filmului - rapoarte de lucru, bonuri justificative, state de plată etc. - şi o lavandă în lungime de 75 de metri prezentând vizita Majestăţilor Regale la turnarea scenelor de exterior din România. Este posibil ca filmul în varianta necompletată să se afle întruna dintre arhivele de film italiene.
(Informaţiile sunt extrase din volumul "Producţia cinematografică din România 1897-1970. Filmografie adnotată II. Cinematograful sonor 1930-1948. 2. Filmul de ficţiune de Ion. I. Cantacuzino, ediţie completată şi ingrijită de Theodor Leontescu, Dinu-Ioan Nicula, Alina Predescu. Sub redacţia lui Mihai Tolu, Editura "Alo, Bucureşti!" - 1998.)
