Un om sobru, tăcut, modest, căruia gândurile nu-i lasă parcă timp pentru vorbe, o privire lucidă şi în aceIaşi timp mereu cufundată undeva în sine, o fizionomie de investigator în plin proces de deducţie, aşa ar putea fi schiţat, în câteva trăsături, Constantin Musteţea cel a cărui seriozitate a devenit proverbială printre colegii săi. Dar, mai bine decât orice condei, cât de iscusit sunt în măsură să-I definească: Mănuşa, Şase fabule cu un struţ, Balena, Surâsul şi Pe fir, cele cinci filme de animaţie pe care le-a creat până acum. Originar din marele clan al animatorilor, Musteţea, acest virtuoz al mişcării, continuă să-şi cultive pasiunea iniţială şi ca realizator de filme. Ne amintim memorabilul mers al pisicii din Mănuşa, unde mişcarea a fost studiată şi realizată astfel încât să ne sugereze foamea, lăcomia, patima vânătorii, viclenia şi agilitatea. Mai departe, dansul struţilor din Şase fabule — modern, graţios, plin de vitalitate şi optimism, de data aceasta nu atât pentru caracterele eroilor cât pentru stările lor de spirit, pentru atmosferă. Musteţea schimbă natura raportului în Balena unde desenul iniţial ne înfăţişează un contur mătăhălos, bonom, care prin nota sa de vagă juvenilitate ne devine aproape simpatic. Mişcarea vine însă acum să contrapuncteze imaginea, definind fiinţa străină de un elementar orizont spiritual, gurmandul total indiferent dacă îngurgitează grâu sau stele. Acest contrapunct conferă personajului dimensiuni simbolice şi filmului semnificaţii filozofice. De remarcat cum regizorul a evitat cu grijă repetarea mijloacelor şi procedeelor de la un film la altul. Deşi „mâna” lui este uşor de recunoscut, nu se poate vorbi de o manieră de tratare a subiectelor; creaţia lui Musteţea este o continuă confruntare cu necunoscutul. Aşa se face că filmele sale, privite în ordine cronologică, degajă senzaţia unei căutări pasionante, a unei necontenite lărgiri de orizont, constituind în acelaşi timp tot atâtea faţete ale unui univers artistic omogen. La acest lucru contribuie şi faptul că filmele realizate de el pot fi considerate filme de autor. Preocupat de a da o strălucire egală ideilor în principalele compartimente care alcătuiesc arta sa, Musteţea îşi realizează aproape singur peliculele. El semnează scenariul, regia, desenele, animaţia, extinzând sfera căutărilor pretutindeni în aceste zone. Uneori, e drept, împins de teama ca ideile sale să nu fie cumva insuficient de transparente, de pregnante, el cade în extrema cealaltă, legându-le de aripi balastul unor lungimi inutile. Dar tot atât de adevărat este şi faptul că ochiul său autocritic a desluşit această servitute prezentă în Mănuşa, Şase fabule cu un struţ, Balena, Surâsul, şi corijând-o, a izbutit în Pe fir o magistrală demonstraţie de stilizare. Conturul, mişcarea, deosebit de inspirate, de adecvate subiectului, par văzute prin ceaţa unor imense teritorii atavice, o ceaţă care suprimă detaliile, subliniind în schimb dominantele.
Fire meticuloasă, străin improvizaţiilor, ostiI locurilor comune, laboriosul şi poate şi de aceea relativ puţin fecundul Musteţea, a parcurs o dramatică perioadă de creaţie, pe care filmul Pe fir o încununează, dar o şi închide. Valorile pe care regizorul, aflat la vârsta marilor energii creatoare, Ie-a dăruit ecranului în acest răstimp, ne fac să aşteptăm cu optimism, cu încredere, viitoarele sale filme.
