Titus Mesaroș a realizat de curând un film dedicat lutului, metamorfozei acestuia, devenirii lui misterioase și tulburătoare în ceramică. Minunile pământului ars ies din mâinile meșterului olar Constantin Colibaba. Este un film despre bucuria rodului, rod solar măsurat în rotunjimi de străchini, ulcele și căni. O imensă blândețe topește gestul olarului în apropierea roții sale. Nașterile din univers se repetă la infinit, la infinit vasele cresc vase. Lutul se rotește, se mlădiază, la o apăsare abia perceptibilă a mâinilor olarului, naște forma, frumusețea, neostoita fragilitate a ulcioarelor. Vasele sunt purtate cu grijă, ca pruncii, sunt legănate pe brațe, sunt așezate cu migală unul alături de celălalt, pentru a cunoaște belșugul culorii. Culoarea se adună în teasc, apoi plesnește și se prelinge în linii și cercuri pe fața lutului. Culoarea peste culoare se așază spre a naște călăreți pe cai de poveste, cocoși, flori, pești, frunze, semne cerești. Apoi vasele împodobite ca niște mirese intră-n cuptor spre a cunoaște focul ce le va izbăvi de moarte, îmbogățindu-le cu o a doua naștere. Imaginea filmului, de o căldură și o transparență de chihlimbar, aduce prinos acestui miracol. Cadența filmului este în deplină armonie cu ritmurile rituale ale universului, ritmurile stelare ale roții olarului. Un plan obsedant revine: este vorba de ochelarii artistului, așezați alături de un vas smălțuit, în apropierea unei străchini cu vopsele. Același timp trece prin toate și peste toate, dăruindu-le o nouă durată, la adăpost de schimbarea anotimpurilor. În casa olarului, la masa lui pe care vasele se înșiră spre a primi binecuvântarea bucatelor, vara durează dintotdeauna.
Tags: colibaba film documentar, cronica documentarului, luminita ioan, titus mesaros