Silvia Cusursuz poate fi caracterizată ca fiind o persoană optimistă, consecventă , perseverentă, hotărâtă, care stie să lucreze foarte bine în echipâ. Este autoarea multor scenarii radiofonice şi a realizat emisiuni cu caracter biografic cu multe dintre personalitățile artistice ale umorului românesc: Tamara Buciuceanu-Botez, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Cristina Stamate, Mihai Maximilian, Ion Vova. Se poate spune că este şi un bun organizator de spectacole cu public şi mai este ceva, a participat ca membru în juriul unor importante festivaluri de umor din ţară. Dar, s-o cunoaştem mai bine.
Să începem cu faptul că, înainte de a veni în Radio, aţi lucrat ca monteur la Studioul Cinematografic Bucureşti. Ce satisfacţii aţi avut în această lume atât de complexă a filmului?
A fost o întâmplare fericită să ajung să lucrez în cetatea filmului românesc. Aveam 18 ani, terminasem Liceul Nicolae Bălcescu (Sf. Sava) și nu intrasem la Facultatea de Psihologie, când mi s-a ivit ocazia să mă angajez la montaj de film în Buftea. Eram ca un extraterestru venit pe Pământ, pentru că viaţa acolo nu a fost deloc uşoară. 28 km dus, 28 km întors până la Buftea în fiecare zi, plus o lume complet nouă: regizori, actori, ingineri de sunet, scenografi, secretare de platou, cascadori, monteuri. Dar, cum destinul îmi rezervase un popas în lumea filmului, am întâlnit oameni de la care am avut ce învăţa pentru toată viaţa. Am învăţat o meserie începând cu litera A — „Ce este pelicula?" — până la Z — „Ce este montajul de film artistic?" Am început să iubesc timid această meserie, dar în 1980, când am lucrat ca monteur şef alături de
Gopo la coproducţia româno-sovietică
Maria Mirabela am fost fericită că o părticică din mine era acolo pe ecran. După acest film au urmat încă multe altele de lungmetraj artistic din care amintesc doar câteva:
Galax,
O zi la București,
Maria Mirabela în Tranzistoria (regizor Ion Po-pescu Gopo),
Un oaspete la cină (regizor Mihai Constantinescu),
Se caută o vedetă,
Liceenii Rock & Roll (regizor Nicolae Corjos),
Anotimpul iubirii, Flăcăul cu o singură bretea (regizor Iulian Mihu). Din nefericire, în noiembrie 1989, Gopo a părăsit această lume. Atunci s-a rupt ceva în mine, pentru că el reprezenta un adevărat „pater cinematograficus".
După Revoluţie, în urma unui concurs, aţi ajuns redactor la Departamentul Teatru Divertisment al Radiodifuziunii Române. Ce a însemnat trecerea de la lumea filmului la emisiunile de divertisment?
În 1991, din păcate, cinematografia română a început să se zbată, fără prea mult succes, între adevărata libertate de creaţie și economia de piaţă. Filme puţine şi oameni deziluzionaţi! Eu nu m-am numărat printre cei care au abdicat imediat, dar... Am vrut să îmi încerc puterile şi în alt domeniu, având în spate o experienţă artistică de 18 ani. Şi pentru că Radioul a fost prima dragoste, locuind pe Ştirbei Vodă, de când m-am născut, am dat examen și am doborât 9 concurenţi pe locul disponibil de redactor. Teatrul Radiofonic a fost şcoala mea de dramaturgie, iar emisiunile de divertisment au umplut golurile de optimism înainte de 1989. Aşa că mare bucurie am avut să devin colegă cu cei pe care îi preţuiam din auzite încă din copilărie. E adevărat că mi-a lipsit imaginea de film şi nenumăratele posibilităţi pe care ţi le oferă montajul artistic, dar încet, încet, am reuşit să ridic imaginile sonore la complexitatea celor vizuale. De la nenumărate emisiuni Ora veselă şi până la cele de divertisment şi speciale de Revelion, cred că nimic nu îmi este străin în acest domeniu.
În anul 2004 aţi participat cu emisiunea Carnavalul corupţilor, autor Emil Șain, la Festivalul umorului Mărul de Aur, unde aţi obținut Premiul întâi la secţiunea Emisiuni radiofonice. Ce reprezintă acest premiu pentru dumneavoastră?
Premiul obţinut mi-a întărit impresia că se poate face din orice emisiune o mică bijuterie. Când am intrat în Radio mi s-a spus că sunt „mama" emisiunii pe care o realizam. Ca orice mamă responsabilă şi ambitioasă, mi-am educat „copilul" să ia premiul întâi. Nu ştiu dacă am găsit reţeta succesului, dar atunci când de la autor, actor, regizor artistic, regizor tehnic, regizor muzical şi regizor de studio realizatorul scoate ce este mai bun de la ei, sigur ajungi să iei un premiu. Cum încă Premiul Oscar pentru Radio nu se acordă, mă pregătesc în continuare pentru viitor. Pentru că mi-am însuşit dictonul „O zi fără zâmbet este o zi pierdută", încerc să fac terapia prin râs în toate emisiunile mele.
În afara emisiunilor umoristice, realizaţi şi un radio-program de prânz, în direct, pe postul România Actualităti. Ce puteţi să ne spuneţi despre acesta?
A fost o provocare pentru mine să realizez emisiuni în direct. Emisiunile complexe presupun o atenţie sporită, mult echilibru şi o mare experienţă. Mi-am spus când am început acum 2 ani că nu se poate să fii realizator în Radio și să nu ai emisiuni live. Am căutat să „fur" din experienţa altora, să fac o echipă care să creadă în proiect şi să reuşim împreună să aducem pe unde „bucuria de a trăi" în ghidul nostru de sezon Orele Primăverii, acum. De la oferte turistice la fapt divers în actualitate, de la informaţii utile la reportaje savuroase, de la eveniment cultural la umor, cred că nu lipseşte nimic din acest radiomagazin ambalat cu muzică bună. Mă bucur că „am călcat" barierele impuse de acest gen de emisiune. O echipă tânără, nonconformistă: Miruna Zăgănescu, Cristian Dumitrașcu, Lavinia Vasiliu, Răzvan Stamatescu și „profesoara" Doina Berchină, alături de redactorii muzicali Lidia Boieriu si Bogdan Pavlică, mă mobilizează în fiecare zi, în fiecare săptămână, să ne întrecem pentru dragii noştri ascultători.
