Un film de caractere. Un film cu paraşutişti. Un nou film de Dinu Cocea
Primul se trezeşte Marcel Bogos, scenograf cu state de serviciu serioase. În această dimineaţă,
Marcel Bogos caută prin Tuzla cocoşi adevăraţi care să cânte, sus, pe garduri de nuiele.
— Vreau să te fotografiez, Marcel Bogos!
— «Tăticu», mai bine fotografiază o piersică de asta, fiindcă eu sunt prea...
— Totuşi...
— Vrei să-ţi stric filmul?
— Strică-I...
...şi l-a stricat.
Printre turiştii care-şi scutură oboseala-n mare. târând după ei fărâma de vlagă leneşă până la hoteluri, o echipă de filmare, condusă de regizorul Dinu Cocea, «bagă cărbuni», cum s-ar zice, ca să realizeze metrajul planificat zilnic. Dinu Cocea este regizorul care se «încinge» mai greu, dar când se încinge, arde tot în jurul său.
Având doar lacătul, după nesomn şi căutări, regizorul a găsit în sfârşit şi cheia de «substanţă» a
Paraşutiştilor. Gesturi rapide, indicaţii precise şi culoarea irişilor care se schimbă în ochii regizorului este acel indiciu concludent pentru orice reporter care ştie să-i ia un interviu fără să întrebe nimic.
— Dinu Cocea, nu ţi-e cald?
— Cald? Ce cald? Care cald?
Dana Comnea, ca o crizantemă (în sfârşit, Dana Comnea!) se transpune cu palpabilă vibraţie artistică în rol, imediat ce aude strigătul «motor». Este complicat să «prinzi» exact o caracteristică a fiecărui actor în parte, în special ca gen şi nuanţe, deoarece un reporter totdeauna va «fura» un moment, necunoscând niciodată sensibilitatea particulară a artistului: autocontrolul permanent sau naturaleţea sinceră adusă de-acasă.
Valeria Seciu (cel puţin mie) mi s-a dezvăluit, ca artistă şi ca om, de o naturaleţe pură. O lume curioasă se adună, fenomenal de repede, în jurul echipei de filmare; este clipa când poţi realiza cu cât creşte populaţia globului pe minut.
— Florin Piersic! Uite-l, dragă, pe Piersic...
— Mamă, mamă, vreau să-l văd şi eu pe Piersic...
— Da' e mare, tu... Dacă-ţi dă ăsta una...
Florin Piersic împarte surâsuri şi amabilităţi. E solicitat, întrebat, rugat, dă autografe, «o poză cu băiatul meu, vă rog, o să vă viseze şi noaptea... vrea să ajungă artist ca dumneavoastră, ştie tot Rădăuţiul...»
Zece minute pauză pentru Florin Piersic. Se întinde pe iarbă punându-şi un batic pe faţă... În jur s-a făcut linişte. Oamenii îşi respectă vedeta.
Locul preferat al fetelor a devenit Olimpicus-Panoramicus — cum zic turiştii cehi.
«Cafea flambată», specialitatea casei, antren, dans: capra cu trei iezi, noul bossanova.
Doi actori-copii în cadru.
— Cum te cheamă?
— Fănuţă Opriş şi am trei ani.
— Ascultă, de ce ai împletit stâlpii de telegraf de pe şosea, în trei, cu altceva n-ai găsit să te joci?!
— ?!?!... nu eu... fratele meu Matei i-a împletit... e mai mare, are 4 ani... Electricieni care muncesc pe brânci. Machiaj cu tampoane speciale pentru transpiraţie, bureţi uşori, răcoritori şi fotograful echipei care schimbă casete de mama focului şi face poze în care actorul să fie strict autentic.
Seara, harnicul şef de producţie lonescu Ştefan, aleargă, pus la patru ace (chestie de prestanţă a echipei), după operatorul cinematografului Republica din Constanţa în vederea proiecţiei materialului făcut cu trei zile în urmă şi retrimis de Buftea după developare.
Operatorul a înţeles: mâine.
Şeful de sală zice că o să-i arate el lui, dar până atunci lonescu Ştefan l-a adus de-acasă, scos direct din plapumă.
Silviu Stănculescu se grăbeşte. Mai are o filmare la
Manole Marcus, în Bucureşti, pe şoseaua Giurgiului... şi plouă. Silviu Stănculescu e un actor conştiincios şi de aceea pleacă noaptea pe ploaie.
Regizorul
Gheorghe Naghi îşi aşteaptă rândul la cadru pe mâine. «Am un rol foarte frumos, «Mamă dragă» mi se zice, şi mi-e puţin frică când sunt... actor.
— Ce faci Dinule?
— Mă băiatule, vreau o baie fierbinte, un suc de roşii rece şi să mă culc. Era ora 1,30. Scularea la 6.
