Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Jean Gabin” - Bibliorama

„Jean Gabin”

Silvia Cinca

  • Editura Meridiane
  • Colecţia Biblioteca cinefilului
  • Bucureşti, 1969
  • 62 pagini

„Jean Gabin” - Bibliorama


     Cine eşti dumneata, Jean Gabin? lată întrebarea la care vrea să răspundă Silvia Cinca în monografia pe care i-o dedică marelui actor.
     Monografia este scrisă degajat, cu aderenţă la subiectul propus. Silvia Cinca preferă analizei amănunţite asupra stilului de joc al actorului, analiză care i s-a părut poate obositoare, notaţiile fugare asupra drumului parcurs în lumea filmului de Jean Gabin. Ceea ce obţine este un portret «furat» al actorului, un portret viu care se adună la sfârşitul lecturii în câteva trăsături esenţiale. «Majestatea sa Gabin» este prezentat în câteva din momentele de seamă ale carierei sale actoriceşti (rolurile din Bestia umană, Iluzia cea mare, Mizerabilii).
     Silvia Cinca schiţează cu mână sigură câteva din trăsăturile care l-au consacrat ca «monstru sacru» pe Jean Gabin: forţa de expresie a ochilor săi, căldura, umanitatea sa, profunda cunoaştere a eroilor pe care-i joacă.
     Interesantă traiectorie de destin artistic, scrisă plăcut şi cu observaţii percutante, monografia Silviei Cinca este atractivă şi în acelaşi timp instructivă.
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1969)
Cuvinte cheie: alexandru racoviceanu, cinetipar, jean gabin, recenzie carte, silvia cinca

Opinii: