Cine își mai aduce aminte de radiourile pirat ale anilor 2000? De colajele cu imagini decupate din ziare? Dar de „Zorba grecul”? Dacă vă amintiți toate acestea, probabil îl aveți aproape și pe

îndrăgitul actor al Noului Cinema Românesc,
Gabriel Spahiu, care s-a remarcat în filme precum „
Lampa cu căciulă” (2007, r. Radu Jude), „
Moartea domnului Lăzărescu” (2005, r. Cristi Puiu), sau „
Visul lui Adalbert” (2011, r. Gabriel Achim).
Un fapt mai puțin cunoscut despre Gabriel Spahiu e că predă în cadrul UNATC, că e îndrăgit de studenți și ca drept dovadă, ajunge uneori să fie protagonist în filmele lor. Am minți dacă am spune că în scurtmetrajul pe care avem plăcerea să vi-l prezentăm în această seară, s-ar putea potrivi cineva mai bine decât celebrul actor.
„
Omul de pe lună” de Mihnea Aliciu spune povestea unui bărbat trecut de vârsta de mijloc, care ține o emisiune de seară la radioul pirat din garsoniera sa. Bărbatul duce o viață solitară, guvernată de câteva pasiuni înduioșătoare, însă lipsite de orice fel de raționament pragmatic. N, căci așa a fost botezat personajul, e un visător cu spirit imens, care, constrâns la cei patru pereți ai încăperii sale și mustrat de cei care nu-i înțeleg ardoarea, a ales să comunice cu ceilalți pe calea aerului, a undelor radio. Din păcate această metodă de comunicare e ca o stradă cu sens unic. Însă, într-o seară, după ce recită în exclusivitate un poem scris de el însuși, bărbatul primește pentru prima dată un telefon de la un ascultător, lucru care îi schimbă viața. Un portret vivid al singurătății și modului în care aceasta acaparează viața unui om, coplesindu-l, dar dându-i în același timp un strop de savoare.
„
Omul de pe lună” s-a
remarcat la CineMaiubit în 2017, plecând acasă cu două premii importante, unul pentru producție, iar celălalt, venit din partea criticilor. O combinație ideală, care i-a adus și prezența la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul în 2017. În seara aceasta vă invităm cu drag să-l vedeți pe
Cinepub.