Cronica personajului secundar
Surprinzătoare (și emoționantă) secvența „picnic”-ului din ultima realizare cinematografică semnată Dan Pița! Surprinzătoare prin dramaturgia ei, emoționanta prin limpezimea gândului filmic bine temperat, tălmăcit prin nuanțe, susținut de accente inspirate. Lizieră de pădure. „Demoisele”-le în rochii lungi cu crinolină, umbreluțe cochete de soare, mânuși de dantelă, pălării „chic”, garnisite floral, galant flancate de cavaleri instruiți la Paris „cravatei cum să-i lege nodul”, domni mustăcioși cu monoclu și mutrițe serioase de copii cu pălăriuțe de pai și berete de „marinel”, însoțiți de „bone” grijulii... portrete de o rafinată plasticitate, riguros alese, primplanuri percutante, alternate în autentice tablouri „belle epoque” întârziat. Un echipaj majestuos cu doi murgi superbi. O pâlnie de gramofon, unduindu-și gâtul, gata să inunde pajiștea cu elegante valsuri vieneze. Apariția „neohaiducului” Pantelimon Toader Adumitroaiei și a ciracilor săi violentează rosturile „parfumatei societății”, despuind-o de bijuterii și bani, de calmul, luxul și voluptățile ei. Privirile de oțel ale celor doi proscriși suspendă siguranța și mulțumirea de sine a taberei adverse. Tensiunea confruntării dintre lumi atinge apogeul. Desprinsă din spatele trăsurii, o grațioasă silueta invită la dans pe temerarii bărbați, consfințindu-le dreptatea, sărbătorindu-le biruința. Muzica topește asprimea gesturilor, luminează chipurile. Dialogul mut al privirilor aduce mirare, tandrețe, candoarea sentimentului ivit pe neașteptate. Ultimele acorduri ale valsului se topesc, însoțind ieșirea spectaculoasa din scena a ciudatului echipaj, întorsătură măiastră; cei trei haiduci se preschimbă în copii, bucuroși să încingă o cinstită bătaie cu frișcă, iar misterioasa necunoscută (fără perucă, dar cu ochii la fel de expresivi și triști) redevine guvernanta de la conac, ajutor prețios pentru succesul loviturii. (Burlescă rezolvare!) lat-o pe prima candidată la haiducie din istoria filmului românesc, la începutul unei „ucenicii” grele! Totul în această lume bărbătească a curajului și devotamentului pentru o cauză sfântă, dreptatea, (nu întotdeauna înțeleasă de cei spoliați, asupriți), este aspirat cu admirație prin cei doi ochi negri ai fetei. Libertatea este un vals nespus de frumos. Firesc, ca răsăritul soarelui, într-o zi, pe buzele ei va înflori sărutul nedăruit al dragostei pentru nefericitul, damnatul Năstase. Dar legea dură a haiduciei își cere ofranda, sacrificiul însingurării, al asumării pe cont propriu a riscului și martirajului. Prezența „haiduciței” naște tensiuni, conflicte, vulnerabilități și Pantelimon hotărăște. Statuara în împietrirea tristeții ei, Gelsomina recuzată, ex-guvernanta, ex-haiduca își poartă figura spălată în lacrimi în întunericul unui tunel spre care o poartă inexorabil o drezină, reîntorcând-o în necunoscut. Rol secundar de intensă vibrație și poezie (o părere, un vis) oferă tinerei interprete Patricia Grigoriu șansa unei compoziții autentice, care impresionează direct sensibilitatea spectatorului. Actrița încarcă rolul cu mister feminin și multa tristețe, fulgerată în luciri scurte de speranță și bucurie. O partitură deloc ușoară susținută prin expresivitate și inteligență.
