Micromonografia
Anei Maria Narti este scrisă cu o mai mare căldură, cu evidentă pasiune pentru subiectul tratat. Personalitatea lui Eisenstein se desprinde din lectura celor 43 de pagini în tot ce are ea caracteristic. Drumul său în cinematograf, naşterea şi desăvârşirea marilor sale filme (
Potemkin, Alexandr Nevski sau
Ivan cel Groaznic), disputele teoretice la care ia parte, activitatea sa de pedagog, toate servesc la o mai completă luminare a figurii aceluia care a personificat pentru mulţi geniul în cea de a şaptea artă. În studiuI Anei Maria Narti materialul faptic este folosit cu pricepere pentru un eseu inteligent şi personal despre un om şi o operă ce este consemnată în cartea de aur a cinematografului mondial. Monografia reuşeşte să surprindă acea „unitate în diversitate” pe care o are opera lui Eisenstein, să caracterizeze, succint şi pertinent, filmele acestuia (
Greva este „descrierea pestriţă, contrastantă, rasfrântă stelar în mai multe sensuri şi plină de neprevăzut a unor fapte autentice...”;
Potemkin este „o cronică patetică construită cu vigoarea şi simplitatea vechilor tragedii”;
Octombrie „creşte stufos, scânteietor în jocul imaginilor-idei şi al muşcătoarelor revelaţii satirice” şi aşa mai departe). Estetica eisensteiniană, aportul cineastului sovictic la gândirea cinematografică a timpului său şi a viitorului (rolul şi funcţiile pe care le acordă montajului sau monologului interior) sunt conturate în linii sigure. Ultimul capitol, „omul”, încheie cu câteva caracterizări sugestive (din care nu lipseşte şi fiorul emoţional) un portret în care criticul a ştiut să îmbine informaţia cu capacitatea de a evoca.
