„Aici e radio Europa Liberă”

 
     Un film despre ce a fost şi a însemnat pentru noi, în anii comunismului, postul de radio Europa Liberă trebuia neapărat făcut. Pentru că vreme de decenii el a fost puntea invizibilă care lega două lumi despărţite de o cortină grea de fier. Două lumi care dacă nu se puteau vedea, cel puţin se puteau auzi. Nu fară sacrificii de ambele parţi, duşmanul lor comun fiind Securitatea care prin orice mijloace caută să împiedice această comunicare. Pentru milioane de români din cele mai diferite categorii sociale, „Europa Liberă” a însemnat sprijin şi speranţă. Auzind glasurile celor care le vorbeau din studiourile din München, ei ştiau că lumea de dincolo de graniţele lagărului socialist nu i-a uitat, nu i-a abandonat; că mai sunt oameni cărora le pasă că în ţară e mizerie şi foamete şi frig; şi că în ciuda eforturilor Securităţii adevărul nu putea fi ocultat. Vocile de la „Europa liberă” ştiau uneori mai mult şi interpretau mai bine ceea ce se petrecea în România decât cei care erau păziţi cu străşnicie ca să nu afle prea multe. Efectul de bumerang al informaţiei era cu atât mai mare.
     După 17 ani, acestea sunt lucruri care riscă să se uite. Filmul lui Alexandru Solomon este un omagiu celor care au slujit acest post de radio, un memento tandru şi totodată dureros pentru cei care l-au ascultat cu fidelitate şi o lecţie de viaţă şi de istorie pentru generaţia care habar nu are de existenţa lui. Cu ajutorul documentelor şi al interviurilor, Război pe calea undelor reface legăturile invizibile dintre cele trei lumi: cea a ziariştilor postului de radio din Germania, cea a ascultătorilor din ţară şi cea a Securităţii. „Intervenţiile” acesteia din urmă nu s-au petrecut numai în România. Braţul ei lung a lovit în plin şi la München: atentate, terorişti platiţi să ucidă, îmbolnăviri în lanţ urmate de decese. Filmul lui Solomon le aduce în discuţie deschis, regizorul-comentator intevievându-l chiar pe cunoscutul terorist Carlos, un personaj binecunoscut în cercurile puterii de la Bucureşti.
     Subiectul cu dramatismul şi cu momentele lui de suspans ar putea genera oricând un film de ficţiune. Solomon a ales formula documentarului de lungmetraj şi bine a făcut. Pentru că înainte de a fi ficţionalizate, adevărurile trebuie spuse cât mai răspicat şi fără înflorituri. Mai ales atunci când ele se referă la câteva decenii din existenţa unei ţări greu încercate.
     Fiind lansat şi în sălile de cinema, Război pe calea undelor va fi şi un test: cine şi câţi vor fi aceia dornici să-şi amintească sau să cunoască trecutul?