Adolescența în varianta romengleză, un copy paste cu succes la public

     Oh, Ramona!
     Marketingul și PR-ul func­ționează perfect în premi­era Cristinei Jacob, Oh, Ramona!, lansată în cinematografele din România chiar de Sfântul Valentin. Nici că se putea o alegere mai potrivită, a unei comedii despre primele amoruri ale adolescenței. Așteptată cu mare interes de generația smartphone, generația Z, cum i se mai spune, filmul nu i-a dezamăgit, ba mai mult, în primul weekend pe ecrane, recordurile s-au ținut lanț. Cei care țin la statistici au calculat că filmul Cristinei Jacob a avut peste 100.000 de spectatori, un record care nu mai fusese atins de două decenii de un film românesc. Desigur, a contat că cel de-al treilea lungmetraj al regizoarei a rulat în toată țara, în 104 săli de cinema din 50 de orașe.
     Putem spune că tânăra regizoare a urmărit o temă – cea a adolescenței, a sexualității, a căutării identității – în cheie comică, ușor ironică și autoiro­nică, din primul moment în care a pășit în lumea de celuloid. Amintim celelalte două succese ale ei, #Selfie și #Selfie 69. De altfel, la Gala Premiilor Gopo 2015, #Selfie a fost recompensat cu Premiul Publicului, pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box-office. Și tot Premiul Publicului l-a primit regizoa­rea, în 2017, pentru #Selfie 69. Cu alte cuvinte, „cronica unui succes așteptat” este formula destinată și recentei pre­miere, care reprezintă ecranizarea unui bestseller al scriitorului Andrei Ciobanu, romanul „Suge-o, Ramona!”. Cristina Jacob a lucrat la scenariu cu Andrei Ciobanu și Alex Coteț, avându-i alături și pe operatorul JP Garcia, creatoarea de costume Doina Levintza, două vedete din showbizul românesc, Smiley și Gina Pistol, precum și pe Jean Gavril, cel care a compus melodia „Oh, Ramona!”.
     Distribuția internațională este alcătuita din tineri și foarte tineri actori, avându-i în rolurile principale pe Bogdan Iancu (Andrei), Aggy K. Adams (Ramona) și Holly Horne (Anemona). Oh, Ramona! urmărește transformarea lui Andrei din­tr-un adolescent într-un adult care-și tră­iește candid și autoironic prima poveste de dragoste cu Ramona, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, în care o descoperă pe Anemona, trăind intens și nebunește. După ce mușcă din fructul interzis, Andrei pare că nu se mai poate opri și este incapabil să facă o alegere.
     Scenele sexuale hard, mascate câteo­dată în tot felul de metafore vizuale din zona culinară, cu predilecție cea a deser­turilor, stârnesc zâmbetul. Descoperirea sexualității, a șocului atracției dintre două trupuri, timiditățile începutului și nebu­nia seducției, odată ce ai trecut de tot felul de tabuuri, prejudecăți și limite, constituie un carusel al plăcerilor.
     Faptul că regizoarea, care a avut o experiență consistentă în televiziune, și-a completat studiile din România cu un masterat la prestigioasa London Film School a ajutat-o foarte mult să-și îmbunătățească limbajul cinematografic. E vorba de ritmul, de dinamismul secven­țelor, care nu te lasă nicio clipă să ațipești. Această cadență de polcă scoate multe scene din platitudine și previzibilitate. Și mai e ceva: umorul pe care Cristina Jacob îl găsește de fiecare dată, pentru a condimenta din plin scenele filmului.
     Îi dau dreptate, când își mărturisește crezul artistic, susținând că „filmul apar­ține adolescenților din România sau de oriunde, care trăiesc planetar, dincolo de bariere culturale, lingvistice, al căror vocabular comun este romgleza”. Sunt convinsă ca mulți adolescenți se vor regăsi în această premieră. Fiecare visează în secret la o Ramonă, dar și la o Anemonă, atunci când mai prinde curaj și începe să se inițieze în marea aventură a trupului.
     Rolurile sunt interpretate cu un firesc și o sinceritate dezarmante, ceea ce îi apropie pe protagoniști foarte rapid de spectatori. Chiar în seara în care eu am fost la film, în sală erau mulți adolescenți și tineri, care s-au amuzat copios și au fost încântați de istoriile și tribulațiile lui Andrei. Majoritatea cinefililor e la curent cu filmele de acest gen, mai ales cele made in USA, gen Plăcinta ameri­cană, sau versiunea autohtonă – desigur, pudică și cosmetizată –, Liceenii.
     Ce aduce nou premiera Oh, Ramona!? E greu de spus. Cu siguranță e o variantă „upgradată”, ca la gadgeturi, cu adoles­cenți frumoși, care nu par a avea niciun fel de alte probleme, cu decoruri frumoase, într-o ambianță plină de culoare, unde totul pare că strălucește (filmul a fost turnat în 35 de zile, la Brașov, Constanța și București), iar gândirea pozitivă, noua filosofie-propagandă a societății con­temporane, domină toate acțiunile. Da, există și emoție, și stropi de romantism, iar naturalețea și prospețimea jocului actoricesc sunt cuceritoare. N-am înțe­les de ce scenele scatologice filmate cât se poate de naturalist – respectând secvența din cartea lui Andrei Ciobanu – trebuiau neapărat introduse atât de explicit (poate ca un contrapunct la baia de metafore culinare!).
     În fine, trăim în epoca copy paste în societate, în cultură, în politică. Nu există zi în care să nu fim bombardați de un breaking news senzaționalist, din categoria „bombă”, „cutremur”: uluitor, încă un academician a fost descoperit că și-a plagiat teza de doctorat etc. Și da, filmul este un copy paste al filmelor ameri­cane sau al celor din Europa Occidentală – doar suntem în Uniunea Europeană! –, dar unul reușit!