Regizorii români se plâng că nu pot să facă film. Nae Caranfil face film în România pentru că se zbate, adică scrie scenarii fără a se gândi dacă va găsi finanțatori. Și i-a găsit: Domino Film, Media Pro Pictures, Mact Productions, Oficiul Național al Cinematografiei, programul Eurimages și postul TV francez Canal +. Filmările la Filantropica, o comedie care conține și tristețe, și dramatism, psihologie, dar și adevăr, au debutat pe 25 septembrie în parcul Herăstrău. Au continuat în Piața Victoriei, la Liceul Cervantes, la Gara de Nord.
Între protipendada și cerșetorimea bucureșteană
Un obscur profesor de liceu, profesorul Ovidiu, se îndrăgostește nebunește de sora unui elev de-al său, o juna superbă, și astfel ajunge să trăiască periculos între protipendada și cerșetorimea bucureșteană. Acțiunea filmului este plasată vara, dar s-a filmat toamna, pe un frig îngrozitor, cu radiatoare pe sub mese, pentru că prognoza meteo nu a ținut cu echipa. Tot ce se crease pe plan calendaristic a trebuit refăcut, regândit. Dar, până la urmă, exterioarele s-au filmat, ele sunt deja în cutii.
Nae Caranfil a debutat ca interpret de muzică ușoară
Pentru că plânge cu ușurință la o melodramă bine făcută, fără ca aceasta să fie neaparat o capodoperă, și pentru că se consideră un bun spectator, Nae Caranfil s-a luat pe sine drept model în momentul în care a început lucrul la scenariu. „Calitatea de scenarist a filmelor mele este subevaluată față de calitatea de regizor și nu mi se pare deloc corect. Scenariștii sunt considerați niște mici electricieni care vin și ei și aduc un material util pentru filmarea care are loc în ziua respectivă. Scenaristul este creatorul filmului. Niciodată nu o să vedeți un afiș la Ateneu care să anunțe Simfonia a V-a de Cristian Mandeal pe muzică de Beethoven”, ne-a mărturisit regizorul într-o pauză de filmare. Nae Caranfil de-abia așteaptă să vadă pe peliculă cum dă prestația sa de interpret de muzica ușoară, la karaoke, într-un moment în care-I parodiază pe Frank Sinatra. Este de altfel modul în care a debutat în film.
Avem mai mulți haiduci decât profesorași Miroiu
Nae Caranfil alcatuiește distribuția bazându-se doar pe probe concrete, pentru că, spune el, „pot să cunosc un actor foarte bine, să mi se pară perfect pentru rol și să am surpriza ca, din motive foarte misterioase, actorul și cu rolul să nu se înghită. Când scriu scenariul nu distribui rolurile. Dacă e să mă agaț de un model în momentul în care creez un personaj, prefer să-l găsesc în viață, printre oamenii pe care i-am cunoscut sau i-am întâlnit, nu neaparat actori. Pentru personajul interpretat de Mircea Diaconu sunt puțini actori potriviți. Avem mai mulți haiduci decât profesorași Miroiu. Mircea Diaconu este actorul de film prin excelență. Cei care-I felicita pentru firescul lui îl consideră o calitate simpatică, dar minoră. Marii actori, în viziunea celor care-I felicita pentru firesc, sunt titanii. Acest firesc este subestimat în România, dar la acest firesc se ajunge foarte greu; nu avem mulți actori firești.” Mircea Diaconu nu are zi liberă. Pentru că personajul lui nu părăsește nici o clipă ecranul. În ziua în care am vorbit cu el, Mircea Diaconu era foarte fericit. „Azi dimineață, printr-o forțare de program, am reușit să plătesc lumina, pentru că aveam două facturi neplătite.” Se filmează într-un ritm infernal dar, mărturisește actorul, „oboseala e foarte mare, dar în clipa în care te-ai concentrat te duci la capăt, indiferent de oră, de zi. Oboseala foarte mare duce la performanță actoricească, pentru că atunci instinctul de conservare dispare.” Mircea Diaconu a încercat toate mijloacele pentru a se apropia de personaj. „Un personaj poate să facă orice efort: să-și scoată dinții, să se vopsească, să chelească. Este masochismul actorului. În clipa în care se vopsește un actor, o face din rațiuni de cocotă masculină.”
O trambulină importantă
Regizorul ar vrea ca filmul să fie lansat printr-un festival de tip Cannes. „Dacă filmul are destulă greutate ca să fie acceptat într-o competiție sau un festival, asta reprezintă o trambulină importantă. Nu pentru cariera bucureșteană a filmului, pentru că, între Scala, Patria și Hollywood Multiplex, filmul își va avea viața lui. Dar, dacă vrem ca filmul să depășească granița Curtici sau Ungheni, că e „băiat mare”, ar trebui să meargă pe jos, cu trenul, cu avionul, să vadă lumea. Noi suntem obișnuiți cu filme care nu prea au vize de ieșire.”
