Între 3 și 12 iulie, la Constanța, au avut loc ultimele filmări la lung-metrajul artistic Craii de Curtea Veche (realizat pe un scenariu după romanul lui Mateiu Caragiale și produs de studioul Solaris) în regia lui Mircea Veroiu. Scriere unică în literatura română „ Craii de Curtea Veche” a exercitat tentația ecranizării și asupra altor regizori (între care și Dan Pița).
Început cu aproape un an în urmă, filmul lui Mircea Veroiu – regizor care pare a avea vocația ecranizărilor: Adela și Somnul insulei sunt inspirate, de asemenea, de opere literare, aparținând lui Garabet Ibrăileanu și Bujor Nedelcovici – nu a fost scutit de lipsa banilor și, de aici, de precaritatea instrumentelor de lucru, lipsuri ce marchează cinematografia româna în acest moment. Dincolo de amintita stare de fapt (cel puțin îngrijorătoare), echipa de filmare a turnat ultimele cadre. În spatele genericului filmului, ce va apărea în premieră (la toamnă) pe ecranul cinematografului Scala, se află o muncă extenuantă, dar și bucuria unor oameni de artă – regizorul Mircea Veroiu, actorii, operatorul Marian Stanciu, scenograful Ștefan Antonescu – și încă mulți alții, de a fi (re)creat o lume; ce-i drept, de celuloid, desfășurată pe 33.200 metri de peliculă.
Ultimele cadre, la Constanța – Terasa Cazinoului din Constanța, o zi de iulie. În miezul zilei de Cuptor, sunetul mării este completat de acordurile unei muzici de epocă, în ritmul căreia valsează câteva perechi, costumate adecvat. Doamnele, de vârste diferite, îmbrăcate cu rochii din stofe grele, în culori ce acaparează privirile (turiștii care trec prin zonă întreabă cu surprindere și curiozitate ce se întâmplă; dintre aceștia, cei cu aparate de fotografiat trag o poză, adăugând în albumul de vacanță încă o amintire-imagine). Trenele, gulerașele și mânecile rochiilor sunt decorate cu dantele gingașe. Pălăriiie bogat împodobite ascund surâsuri abia schițate. Parteneri le sunt domni eleganți, cu vestele și lavalierele începutului de secol XX, și mereu curtenitori. Cupe cu vin roșu, din care sorb cu grație perechile, pe o masă dintr-un colț al terasei... Se deschide ușa principală a terasei. Apare un bărbat impunător (dansatorii se desprind din dans și-l primesc bătând ușor din palme). Poartă ochelari cu rame argintii, așa îi sunt și șuvițele de pe tâmple, accesoriu care-i sporește distincția.
Este Pantazi, parcă cel mai ciudat dintre „craii de Curtea Veche” (îl recunoaștem pe actorul Ovidiu luliu Moldovan), urmat de un alt bărbat, tânăr, cu pletele negre răscolite de briza mării: o apariție delicată, luminată de o flacără interioară; întruchiparea povestitorului naratorul, un alter-ego al lui Mateiu Caragiale – Cara, personaj materializat de actorul Marius Bodochi (de la Teatrul Național din Cluj care, după o importantă experiență în teatru, iată, Ia 40 de ani, debutează în film). Tabloul imagine de prim-plan este întregit de o prezență feminina fragilă, fulgurantă: Wanda-Ilinca (rol întruchipat de tânăra actriță Ilinca Goia, căreia i se prevede o carieră strălucită).
De pe o platformă (ce acoperă Acvarium-ul) aflată vis-à-vis de Cazino, Mircea Veroiu transmite către regizorul secund Stelian Stativă (dialogul este înlesnit de walkie-talkie) comenzile: „Perechea din dreapta se mișcă prea repede”, „Stop. Înca o dată.” Calm, repetă de câte ori e nevoie, pentru ca fiecare detaliu să iasă pe (și în) film exact cum fost gândit, pentru ca obiectivul aparatului de filmat (condus cu mână și ochi de artist de operatorul Marian Stanciu), deplasat cu precauție de mașiniști de-a lungul șinelor travelingului, să surprindă o imagine coerentă, frumoasă. Se lucrează cu scrupulozitate și cu artă. Regizorul își încurajează echipa, comentează cu umor: „Așa, domnilor, că tinerețea e frumoasă...” sau „Goia să nu fie prea gioia!”. „Atenție, motor!”, se filmează. Gata. Se trece la următorul cadru. De la capăt, cadru cu cadru, până seara, între timp schimbându-se decorul, locul de filmare: de pe terasă se coboară pe peronul din fața Cazinoului, apoi pe strada Callatis, undeva în perimetrul vechii Constanțe.
În ultima zi a turnării filmului, echipa se află în portul Tomis IV. Marian Stanciu și aparatul său, suspendat cu ajutorul unei macarale, filmează plecarea lui Pantazi (rămas singur după dispariția crailor și a lumii lor) cu propria ambarcațiune și propriul echipaj de bord, în larg... cu PhANTAZYa (numele micuței nave, dar și al lui, Pantazi), pierzându-se în FANTEZIE, în lumea imaginarului, dar și a imaginatului. Ultimul rămas în cadru e și nu e?! –, Cara, privește imensitatea albastră, cer și mare. Parcă ar fi terminat de citit o carte, și o închide, parcă se trezește dintr-o visătorie bizară.
Un final de film, un final de filmare. Moment tulburător care i-a marcat sensibil pe protagoniști: părerea de rău că pelicula s-a oprit.
