În avanpremiera ediției de acest an a CineMAiubit, care ne va bucura săptămâna viitoare cu producții studențești recente,
disponibile și pe cinepub.ro, partenerul de streaming al festivalului studențesc, vă prezentăm astăzi
Lupu, filmul unui tânar profesor, lung metrajul de debut al lui
Bogdan Mustață, directorul departamentului de regie UNATC.
Într-un univers bizar ale cărui spații bucureștene brutalist-atrăgătoare se aseamănă cu lumea din
Un etaj mai jos (2015, r. Radu Muntean), un adolescent trăiește visceral îndrăgostirea. De parcă sinapsele sale receptoare au înflorit excesiv și prin urmare au fost iritate de atâția stimuli, lumea din
Lupu e saturată, clarobscură și scufundată într-o euforie fără de sfârșit.
Ciudățenia filmului e intoxicantă. Quirks-urile lui neașteptate cuprind, deși nu se limitează la, apariția lui
Sergiu Nicolaescu în rolul unui pensionar văduv care are nevoie de ajutor pentru a privi televizorul, frânturi erotice într-un trio seducător, sau alterații voite ale continuității de montaj, mai degrabă stângace decât radicale, însă fără îndoială notabile.
Lui
Lupu i se poate imputa ușor o privire masculină care trage în tușe groase conturul tuturor elementelor care o înconjoară. Sexul, moartea, bătrânii, o adolescență maladivă prin prisma faptului că e electrizată de dorință; sunt elementele care gravitează în jurul unui epicentru clar. Viața, așa cum e trăită ea de puber în
Lupu este epicentrul senzorial al lumii filmului. Într-atât de multă importanță acordă Bogdan Mustață trăirilor tulburate ale băiatului, încât înecul în lumea lui ajunge să se simtă primitor, familiar, cald.
Deși nu are foarte multă coerență din punct de vedere narativ, deși nu dă seamă până la capăt de spațiul pe care îl compune dincolo de trip-ul subiectivist,
Lupu explorează o serie de elemente care ne amintesc de sensibilitățile lui Cristian Nemescu din
Marilena de la P7. „Te-ai îndrăgostit?”, îl întreabă pe băiat maică-sa în timp ce îi ține capul în poală.
Problema cu tipul ăsta de narațiune codată de gen este că, acaparând nu doar totalul unei opere, ci dictând într-o măsură și media perspectivelor disponibile pe subiectul dat, monopolizează
discursul despre dragoste, dorință și refuz, construind perspective distorsionate asupra unor trăiri extrem de intense și confuze, iluzorii.
O chestiune care încetează din a fi problematică îndată ce diversitatea de perspective ajunge să fie suficient de mare. Transgresiunea erotică, care, așa cum o vedea Georges Bataille, e strâns legată de moarte, creează în cazul lui
Lupu o imagine unilaterală, romantizată. Cam cum se vede pasiunea ca boală și intensitatea nevrotică ca barem al autenticității.
Privirea masculină (the male gaze) nu se limitează exclusiv asupra corpului Clarei (
Ada Condeescu), ci se extinde către toate elementele care o compun. E în sine weltanschauung-ul lui
Lupu, să acorde deplinătate infatuării.
Subiectul intangibil (Clara), care în această situație nu se ridică mai presus decât statutul ei de obiect al atracției, e principala forță gravitațională din film. E motorul desfășurării acestei povești. Un motor haotic, orb, care se lasă pradă simțurilor, al cărei ființă sensibilă se poate nărui precum un castel din cărți de joc în fața refuzului. (Emil Vasilache,
cinepub.ro)
