Ce poate atrage, ce poate determina un regizor să facă o ecranizare, altceva decât faptul că opera respectivă îi oferă posibilitatea de a realiza un bun scenariu de film. Cu alte cuvinte: situațiile care generează conflictele dintre personaje, personajele ele însele, bine individualizate, complexe din punct de vedere psihologic, realitatea firesc și convingător dezvăluită, formează datele obiective, premisele unui scenariu de înaltă ținută artistică. Or, nuvela „Desfășurarea” a lui
Marin Preda îndeplinea toate aceste condiții. Imaginea veridică a satului Udupu, autenticitatea țăranilor, figura luminoasa a lui Ilie Barbu au fost argumentele principale.
Sunt contra așa ziselor ecranizări „după”, care, printr-o serie de modificări mai mult sau mai puțin esențiale, denaturează sensul operei și personalitatea autorului. Și aceasta devine și mai supărător atunci când e vorba de operele clasicilor sau ale autorilor consacrați.
Am acceptat să ecranizez „Desfășurarea” tocmai fiindcă eram convins ca nuvela lui Marin Preda, scrisă cu multă măiestrie și autenticitate își poate găsi un echivalent în film. Dacă aș fi denaturat sensurile textului literar, filmul
Desfășurarea n-ar mai fi fost „Desfășurarea” lui Marin Preda. Eram convins ca între noi, deși atât de diferiți, pot exista afinități de ordin artistic. Și nu m-am înșelat.
Colaborarea cu Marin Preda, puternică personalitate, scriitor de excepție, țin psiholog, cu un ascuțit spirit de observație, bun cunoscător al vieții satului, înzestrat cu mult umor, având un dialog atât de viu, s-a „desfășurat” în cele mai bune condiții. Și cum ar fi putut sa fie altfel, din moment ce și unul și celălalt urmăream același lucru:
respectând nuvela, să facem un film bun.
