​... Și mai mulți „băieți grozavi”

     Colocvii revista „Cinema”. Puncte de vedere despre calitatea în creația cinematografică
     Nu contest că, între preocupările filmului nostru de actualitate, se cade a exista și de­clinarea pronumelui — în special a celui personal care, cu ceva verbe pe lângă, lămuritoare asupra acțiunii de înfăptuit ori doar de declarat, devine titlu de creație cinematogra­fică. Vezi: Păstrează-mă doar pentru tine, În fiecare zi mi-e dor de tine și chiar Să-ți vor­besc despre mine. E bine ca ne ocupam de „vulcani stinși”, de „cetăți ascunse”, de „egrete de fildeș” și de ceea ce se petrece duminică într-o numeroasă familie. Însă nu filmele enumerate cu majusculă sau fără, sunt cele care ne preocupa în primul rând, aici. Ele există și își împlinesc rolul lor, mare sau mic, după posibilitate. Ne interesează însă și unele filme a căror absență o regretăm. De pildă, între ultimele pelicule produse de casele de filme avem, după mine, prea puține inspirate din viața satului de astăzi. Nu ne referim la povești cu agronomi și președinți — primii mai tineri și mai la curent cu ultimele desco­periri ale tehnicii agricole, ceilalți ceva mai retrograzi (nu voit), ori primii, mai experimentați și lipsiți de tact, ceilalți mai sfătoși și mai rutinați în ale vieții și muncii. Ne gândim, în schimb, la opere cu palpit adevărat, cu personaje vii și conflicte reale care cam lip­sesc. Avansează pe ecran, în noapte, majes­tuoase, cu farurile aprinse, tractoarele. Foarte bine, dar unde sunt oamenii care lucrează zi-lumină sau noaptea-plină? Excepția care confirmă regula — și o confirmă frumos — se numește Niște băieți grozavi.
     Câte o peliculă suguiește despre preponde­rența feminină la mânuirea sapei și a cazma­lei. Dar cum arată de aproape o asemenea eroină care prășește un rând de porumb lung de kilometri, n-am prea izbutit a vedea în lungmetrajul nostru artistic. Nici cum arată bărbatul care pleacă în zori la slujbă spre a se întoarce seara în gospodărie. Satele noas­tre au-firesc-case noi. Dar ce înseamnă pen­tru o familie ridicarea acestei case? Ce în­seamnă, cu adevărat, nu în general, transfor­mările pe care le traversează satul românesc contemporan? Ce este peren în psihologia țăranului nostru, și ce mutații au loc? Cum arată tânăra generație în lumea satului? Întrebările sunt nenumărate. Dar, pentru a răs­punde la ele, scenariul nu trebuie scris din fuga condeiului, iar filmul trebuie făcut cu maximum de seriozitate.