Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film




Lazăr Vrabie


  • Actor
  • Născut(ă): 25.08.1924 la Bârlad (Vaslui)
  • Decedat(ă): 14.05.1974 la Bucureşti
Absolvent al Conservatorului "Lira" din Bucureşti (promoţia 1944). Din 1956 joacă pe scena Teatrului Municipal (ulterior Bulandra) din Bucureşti, unde este și director adjunct în perioada în care Lucia Sturza Bulandra este directoare. Debutează pe ecran în regia lui Liviu Ciulei aflat şi el la debut cu filmul Erupţia. Rol de referinţă: Toma din Valurile Dunării.

Trivia

  • A fost căsătorit cu actriţa Lucia Mara.
Opinia criticului
"Acum trei ani, un regizor mă consulta asupra eventualei distribuţii a probabilului film pe care se zvonea că ar fi urmat să-I facă. Am pomenit, la un moment dat, numele lui Lazăr Vrabie. Interlocutorul se îndoia: «De la Valurile Dunării încoace, ce a mai dat el filmului românesc?» «Nu prea i-a mai dat filmul lui ce i s-ar fi potrivit», am zis, şi apoi noi vorbim de calitatea intrinsecă a artistului, nu de cea extrinsecă, aceasta din urmă fiind anevoie identificabilă atâta timp cât o parte din regizori nu cunosc actorii români «din viaţă», de pe scenă ori din alte filme, ci numai auricular. Adică din auzite.
Am avut dreptate. Distribuit exact în Puterea şi Adevărul, într-un rol veritabil, Lazăr Vrabie a construit cu forţă interioară şi în linie austeră, un tip reprezentativ pentru o perioadă istorică, revelând o dramă pe care eroul însuşi şi-o ignoră şi o amintire pe care ne ajută deopotrivă s-o uităm şi s-o păstrăm.
Jucând impecabil, cu profilul sec şi dur, cu ochiul acela ameninţător de uliu, cu spinarea din ce în ce mai curbată sub apăsarea tuturor fapteIor triste pe care le purta fără să le priceapă, — cea mai grea povară a lumii..." (Valentin Silvestru, Cinema nr. 6, iunie 1972)