Expoziţii, concerte, dezbateri cu invitaţi speciali şi filme tematice vor întregi programul TIFF anul acesta, între 29 mai - 7 iunie.
Toate sunt cuprinse în secţiunile Ziua HBO, EcoTIFF, Ziua Maghiară şi un program nou, dedicat momentului de cotitură 1989, După 25 de ani.
Anul acesta, Zilele Diversităţii vor fi extinse între 30 mai şi 4 iunie şi vor cuprinde proiecţii, concerte şi filme care promovează diversitatea.
Ziua HBO, dedicată unui partener de lungă durată al TIFF-ului, vine pe 4 iunie cu documentare originale, precum multi-premiatul Toto şi surorile lui (r. Alexander Nanau), Chuck Norris vs. Communism, povestea casetelor piratate în communism şi dublate de către Irina-Margareta Nistor, proiectat la Sundance, Reţeaua (r. Claudiu Mitcu), Omul Pasăre (r. Alexandru Mavrodineanu şi Mihai Grecea) şi Paşaport de Germania (r. Răzvan Georgescu). Maratonul Olive Kitteridge, un proiect de suflet, în patru părţi, al actriţei Frances McDormand, va rula pe 4 iunie, la Cinema Arta, de la 10.00h.
11 documentare noi, puternice vor rula în secţiunea Ce se întâmplă, documentarule? / What’s Up, Doc?. La doi ani după aclamatul The Act of Killing, regizorul Joshua Oppenheimer aduce continuarea sa, Cum arată tăcerea / The Look of Silence, în care îşi îndreaptă atenţia dinspre criminali către victimele masacrului din Indonezia, în anii 60.
Un invitat aparte va fi controversatul consultant financiar american Martin Armstrong, protagonistul din Vizionarul / The Forecaster (r. Marcus Vetter). Remake, Remix, Rip-Off (r. Cem Kaya), spune povestea surprinzătoare a cinema-ului turcesc din anii 60-70, când cererea de filme era atât de mare încât industria locală realiza propriile versiuni de Dracula, Tarzan, Rambo sau Star Trek; De la Caligari la Hitler / From Caligari to Hitler (r. Rüdiger Suchsland) face o călătorie antrenantă în cea mai de succes perioadă a cinema-ului german.
Documentare pe teme ecologice vor fi proiectate în EcoTIFF, pe 5 iunie, de Ziua Internaţională a Mediului. Virunga, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar anul acesta, vorbeşte despre multitudinea de forţe care vor să acapareze minunăţiile din Congo. În Biciclete contra maşini / Bikes Vs. Cars, activiştii luptă pentru oraşe mai bune şi mai curate. Pe 5 iunie, 21:45, la Depozitul de Filme, proiecţia specială va fi dedicată comunităţii de biciclişti din Cluj.
Ziua Maghiară (3 iunie) aduce invitaţi renumiţi şi şase filme în premieră. Regizorul György Pálfi revine la Cluj cu noul său film, Cădere liberă / Free Fall, premiat la Karlovy Vary. Isaach de Bankolé, unul dintre actorii favoriţi ai lui Jim Jarmusch, va prezenta al cincilea lungmetraj al lui Szabolcs Hajdu, Mirage, în care joacă împreună cu Dragoş Bucur şi Răzvan Vasilescu. În Valurile iubirii / Szerelempatak, proiectat în numeroase festivaluri, sătenii de etnie maghiară dintr-un sat transilvănean povestesc despre viaţă şi iubire. În Ziua Maghiară, pe 3 iunie, la Casa TIFF, de la 22.45, sZempöl Offchestra va susţine un show irezistibil, pornind de la un energic stil de balkan-teatro-disco. Ziua Maghiară este prezentată în parteneriat cu Magyar Filmunio, Hungarian National Film Fund, Institutul Balassi din Bucureşti.
Zilele Diversităţii (30 mai - 4 iunie) sunt organizate în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi propun un program extins anul acesta, aducând în prim plan filme şi evenimente dedicate minorităţilor etnice.
Din program fac parte filme ca O viaţă mai bună / The Way Out - lupta pentru supravieţuire a unui cuplu de romi, Koza - o poveste despre un fost boxer olimpic care revine în ring, Aliyah DaDa - o istorie a evreilor din România, în cheie dadaistă, precum şi o serie de materiale realizate de TVR Cluj la 70 de ani de la deschiderea porţilor lagărelor Auschwitz şi Birkenau. Pe 2 iunie, în studioul TVR Cluj din Piaţa Unirii, va avea loc proiecţia acestor reportaje şi dezbaterea „Memoria Holocaustului din Transilvania”, cu ocazia împlinirii a 25 ani de emisie a staţiei. Totodată, pe 30 şi 31 mai, la Castelul Banffy de la Bonţida, în programul Weekend la Castel, copiii vor avea parte de activităţi şi ateliere meşteşugăreşti ce pun accentul pe păstrarea tradiţiilor.
O noutate în acest an va fi După 25 de ani, o secţiune cu cinci filme despre efectele momentului de cotitură 1989 în vieţile oamenilor din fostul bloc sovietic, printre care Îngerii Revoluţiei (r. Alexei Fedorchenko), Dansatorii din Dessau / Dessau Dancers (r. Jan Martin Scharf), despre breakdance-ul din Germania de Est
sau Eroii pionieri / Pioneer Heroes (r. Natalia Kudriaşova), prezentat la Berlin, despre visele pionierilor ruşi şi ciocnirea lor cu realitatea post-sovietică. Totodată, la Cercul Militar, sub titlul Memoria suferinţei, vor fi prezentate fotografii şi mărturii impresionante ale deţinuţilor politici. Secţiunea este prezentată în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCMER).
TIFF găzduieşte alte patru expoziţii anul acesta, pe lângă Memoria suferinţei. La Muzeul de Artă Cluj-Napoca vor putea fi admirate fotografiile artistului Silviu Gheţie realizate pe platouri de filmare ale unor producţii româneşti cunoscute, între 2004 şi 2014. În holul cinematografului Victoria, în cadrul Retrospectivei Mircea Daneliuc, vor fi expuse afişe ale filmelor sale, fotografii de la filmări şi documente inedite. Artistului Gyula Havancsák îi este dedicată o expoziţie de design grafic, la Club Cypher, iar cele mai bune fotografii din ultimul an ale Mediafax vor putea fi văzute la TIFF Lounge.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene. Parteneri instituţionali: Centrul American, American Film Showcase, The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac., Ambasada Regală a Norvegiei, Goethe Institut Bucureşti, Centrul Cultural German Cluj, Institutul Francez Bucureşti, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Instituto Nacional de Cine y Artes Audiovisuales, Ambasada Suediei în România, Hungarian Film Fund, Institutul Balassi-Institutul Maghiar din Bucureşti, Delegaţia Valonia- Bruxelles.
Detalii: www.tiff.ro | facebook: TransilvaniaIFF | twitter: #TIFF2015 |Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF