Unde la soare e frig (1)

     Acest film produs de prima casă de film particulară din România, îmi umflă pânzele unei corăbii cu  greu și incertitudine botezată „Speranta”.
     Dacă am plâns și am râs în timpul proiecției, dacă am stat cu cineva de vorbă până în zori despre acest film, dacă a doua și a treia zi tot la câteva imagini din film îmi zbura gândul, înseamnă doar că... asta mă privește!... Îmi dau seama că este foarte nepotrivit să vorbesc despre mine când o pagină a revistei se ocupă de un film la care eu nu am niciun fel de contribuție... Urât lucru... De acord. Dar pentru că acest film m-a surprins și m-a găsit atât de nepregătită... îmi îngădui nepoliticos să mă bucur și să consemnez doar pentru și despre mine.
     Acest film mi-a dat o stare de încredere, de emoție, de rotund fără asperitați... O stare de bine superior și tandru pe care nu credeam că o mai pot încerca.
     Îi sunt recunoscătoare acestui tânăr pentru această discretă somație către un anume fel de bucurie în fața operei care afirmă — și care nu-mi scoate ochii cu un cârlig ruginit. Care are înțelepciunea de a admite și înțelege oboseala ochiului meu care a privit prea îndelung, prea dureros și prea ascuțit. Și care cu botul lui de delfin optimist și sănătos mă împiedica să eșuez disperat și absurd, împingându-mă cu botul și spinarea lui către o bucurie, iată, atât de simplă.
     Îi sunt recunoscătoare acestui regizor că m-a obligat să-mi dovedesc că sunt pură și nimic din datoriile impuse și asumate cu buna știință — în timp ― nu m-au putut înlemni cu adevărat.
     Filmul lui Bogdan Dumitrescu mi-a redat beția frumoasă a largului marii și a singurătății.
     lar pentru iubirea adâncă a spațiului spiritual — inconfundabil românesc — a filmului său, îi sunt iar recunoscătoare, de astă dată din punct de vedere strict patriotic. În sensul acela ascuns. Adânc și decent.
     În iarna grijilor noastre filmul acesta îmi va ține de cald până va da mugurul ierbii.
 
P.S. Investesc în galeria secretă a reperelor mele − cu Ordinul Delfinului, pe Titi Popescu.