​„Un zâmbet pentru mai târziu”

     Primul tur de manivelă la filmul Un zâmbet pentru mai târziu s-a dat la Buftea. Dar nu în vreunul din imensele platouri, mai puțin solicitate acum, la începutul verii, când majoritatea echipelor de filmare preferă ambianțele exterioare, ci într-unul din birourile administrative ale studioului. Loc strâmt, în care abia încap operatorul Costache Dumitru-Foni, care se mișcă totuși dezinvolt odată cu aparatul său instalat pe un travelling circular, regizorul Alexandru Boiangiu și cei patru interpreți care apar în secvența respectivă. Și asta pentru că, atât regizorui, creator care practică de vreo două decenii filmul documentar și cu un succes bine cunoscut, cât și scenaristul Mihai Caranfil, ziarist de profesie, și-au propus ca filmul lor să se desfășoare, pe cât posibil, în ambianțe autentice, cât mai apropiate de cele autentice. Pentru că acțiunea filmului Un zâmbet pentru mai târziu se inspiră din fapte și întâmplări care s-au petrecut în realitate, iar eroii acestui film au existat și există în realitate. O realitate din urmă cu peste un deceniu, desigur, dar nu mai puțin realitate. Ne-o spune însuși scenaristul Mihai Caranfil: «Este vorba de un fapt autentic, petrecut în urmă cu mulți ani, la un combinat siderurgic. Personajul principal al filmului are un corespondent în viață și este astăzi erou al muncii socialiste. Într-un fel, filmul relatează povestea foarte dramatică a împrejurărilor în care acest om a primit înaltul titlu. Aparent e vorba de un conflict tehnic, dar care nu e decât punctul de plecare într-o dramă foarte personală a unui om, cu foarte largi trimiteri pe plan social. Intenționăm să facem un film de dezbatere etică și politică». Ideea preluată de regizor, care adaugă că «filmul trebuie să reflecte o societate în plină mișcare, extrem de dinamică, deci și cu inerentele conflicte determinate de nevoia de evoluție rapidă, într-o vreme când oamenii băteau pilonii pe care s-a ridicat industria noastră socialistă, dar și pilonii morali pe care se înalță o noua structură socială. Din conflictul în care sunt angrenați, oamenii vor ieși mai puternici, mai bărbați, dovedindu-și că pot depăși momentele grele, că pot înainta spre un viitor pentru care au plătit cu mari eforturi, uneori neînțelegând împrejurările, alteori greșind din dorința de a sări etape, dar în final concentrându-se în jurul unei idei majore care guvernează societatea noastră: omenia și dreptatea».
     În prima zi de filmare s-a tras o secvență-cheie. Într-un birou, într-o cameră strâmtă, patru oameni — un maistru oțelar (Dumitru Furdui), un director general de combinat siderurgic (Petre Gheorghiu), un secretar de partid (George Motoi) și un ofițer de securitate (Mircea Anghelescu) discută bărbătește, analizând împrejurările, cauzele și consecințele unui accident de muncă. Fără zâmbete, secvența nu e decât un preludiu a ceea ce se va filma mai târziu la Hunedoara și se va intitula Un zâmbet pentru mai târziu, de fapt, un zâmbet pentru totdeauna.