De la „bătrânul” Mickey Mouse creat de Disney prin 1926, și până la mai tinerelul Jerry, o seamă de șoricei, mai mult sau mai puțin celebri, toți simpatici, și-au împrumutat făptura puțintică locuită în chip egal de curai și de frică, cinematografului în forma lui de „a opta artă”, să facă el ce știe cu ea. Iar cinematograful a știut ce să facă: desene animate, unele nemuritoare, care au încântat multe copilării și mai mulți copii cu isprăvi nemaipomenite, nu lipsite de tâlc. Și dintotdeauna lucrurile s-au așezat așa: isprăvile, pentru bucuria copiilor, tâlcul, pentru luarea aminte a părinților. Fără pretenția deșartă de a zdruncina modelul clasic din temelii,
Victor Antonescu ne propune viziunea proprie (scenariul, desene, regie, decor) asupra aventuri lor, de astădată uimitoare, ale altor șoricei, deveniți, printr-o glumă de adult, adresată altor adulți: mușchetari. La drept vorbind, mușchetarii sunt mai mult un pretext, care, ca orice pretext, este folosit și părăsit. Ceea ce rămâne să conteze fiind aventurile...
Deci, după mărturisirea regizorului, la început au fost câteva episoade, apoi un
serial. Alcătuit din 12 episoade, el s-a văzut pe multe ecrane mari și mici ale lumii. În toate țările europene, în U.R.S.S., în S.U.A., în Japonia, în America Latina, în țările arabe. Unele episoade, care se numeau
Somn agitat,
Miaulady,
Asediul, au fost chiar premiate (la Teheran, la Berlin, la Moscova, la Piatra Neamț, la București). Nu este exclus ca mama lor priză la un public atât de variat și atât de răspândit în lume, să fi stat la baza ideii de a le aduna într-un film de lungmetraj — sau, ca să respectăm formula realizatorului într-un spectacol cinematografic numit
Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor. Uimitoare — neuimitoare, aventurile se dovedesc, în primul rând, încântătoare. Personajele au și personalitate șoriceii sunt isteți, motanii răi și nătăfleți, câinii cinstiți, curajoși și drepți. Întâmplările sunt amuzante, gagul verbal ajută gagul vizual, tâlcul tinde spre morala folositoare. Atent la dubla destinație a filmului sau, acest regizor cu priză mare la publicul de vârsta mică cu care nu ratează nici o ocazie de dialog sincer, el fiind regizorul care-și îndeamnă spectatorii să „zumzăie”, dacă nu le place ceva. Victor Antonescu se adresează în același timp, nu rând pe rând, celor mici și celor mari, într-un joc hazliu de-a „nimic nu se irosește, totul.... se folosește” astfel încât ceea ce scapă înțelegerii copilului, bucură sufletul adultului, ceea ce cade în afara interesului adultului, bucură din plin spectatorul copil. Spațiul de joc este variat (peste 200 de decoruri), costumele sunt plăcute ochiului, animația (150 de mii de desene) este făcută cu mâna sigură. Muzica lui Octav Firulescu susține și întreține cu accente nostim-parodice de western, atmosfera aventuroasă a filmului. O joacă serioasă, în care au fost antrenați actori cunoscuți, cu vocile lor ușor de recunoscut:
Rodica Tapalagă,
Dem Rădulescu,
Anda Călugăreanu,
Mariana Mihuț,
Alexandru Arșinel,
Virgil Ogășanu, Brândușa Zaița Silvestru,
Mihai Mălaimare etc., firește, acele voci de aur fără de care, se știe, filmul de animație vorbit nu poate aspira la un statut onorabil de seriozitate profesională, dar nici la „farmec personal”.
Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor, mai exact autorul lor, Victor Antonescu, nu numai că a îndrăznit să aspire la acest statut, dar l-a și obținut. L-a obținut pe calea cea mai dreaptă, deci cea mai „simplă”, prin talent, pricepere, respect pentru profesie și plăcerea de a face plăcere spectatorilor. Acelor spectatori mulți, foarte mulți, „între 7 și 77 de ani”.
