Odată cu toamna răsfoim din ce în ce mai des și cu mare plăcere „cartea naturii” a lui Satmari, auzind cum boncăluiesc cerbii și se vaietă cu țipete scăpate fazanii; oamenii urâți, paradoxal, n-au ce căuta în pădure; broscoii mai ales, cu orăcăitul lor turbat care parcă le iese din ochii bulbucați trebuiesc alungați din liniștea lui septembrie, luna pe care eu aș declara-o dacă nu românească, măcar bucureșteană. A început anotimpul gospodarilor, al oamenilor modești care își fac singuri de toate, care aleargă fără zgomot după ce le trebuie, care-și adună acum, de pe câmp, din vii și din livezi, roadele muncii de peste an. M-am gândit, de aceea, că nu-i prilej mai potrivit decât acum pentru a scrie despre una din cele mai modeste redacții t.v. (continui s-o numesc așa, fără nicio intenție, deși între timp a fost studiou de film și acum este secție) redacția de film, modestă și harnică timp de, iată, aproape 15 ani. Puțini dintre noi știu că datorită ei, de fapt datorită micului ei colectiv condus de Victoria Marinescu, am văzut de-a lungul anilor multe din filmele artistice, documentare și de animație care ne-au plăcut. În bilanțul pozitiv al acesteia pot fi trecute și serialele mai bune sau mai rele, oricum imposibil de ignorat,
Lumini și umbre,
August în flăcări,
Independența,
Cireșarii,
Toate pânzele sus și, azi
Eroii nu au vârstă și
Racheta albă. Tot aici se înscriu
Cartea naturii, Muntele, Song-ul și alte mici bijuterii cinematografice realizate în studioul propriu-zis al televiziunii sau cu concursul Studioului de la Buftea. Între realizarile recente ale studioului de film t.v. (așa apare, și e bine, pe generic) se numără ultimeIe două premiere ale sale
A doua variantă (după „Al cincilea as” de Rodica Ojog Brașoveanu, regia Ovidiu Ionescu, imaginea
Aurel Kostrakievicz, redactor Nadina Rudeanu, interpreți
Ion Caramitru,
Ioana Pavelescu,
Costel Constantin, Radu Dunăreanu ș.a.) și
Lansarea (scenariul IIie Tănăsache și Dan Necșulea, imaginea Constantin Chelba, redactor Vasile Alecu, interpreți
Virgil Andriescu,
Traian Stănescu,
Elena Albu,
Mircea Albulescu,
Sebastian Papaiani ș.a.). Amândouă filmele, tematic foarte diferite (ceea ce este pozitiv), au fost reușite, regizorii arătându-se a fi buni profesioniști, fără scăderile cu care ne-au obișnuit unii de la „case” mai mari. De altfel, nu ne miră, date fiind precedentele filme și seriale, solid construite, excelent susținute de echipe de actori de primă mână. Sigur, defecte, stângăcii, ezitări pot fi găsite, dacă le cauți cu orice pret, însă, cum nu acestea sunt dominante, dimpotriva par, în întreg ansamblul, insignifiante, nu le voi lua nici eu în seamă. Important este că fără gălăgie, fără angajamente răsunătoare și fără promisiuni exagerate, televiziunea și-a creat o „casă” de filme proprie, oricând comparabilă ca producție și calitate cu cele ale cinematografiei. În această „casă” în care se se lucrează de multe ori mai mult cu inima și cu sufletul, ca acasă, au văzut lumina micului (dar și marelui ecran, câteodată), filme cu nimic mai prejos decât celelalte, aș îndrăzni chiar să zic, mai bune, unele dintre ele, filme care au rulat în acest vast cinematograf de casă în care „intră” zilnic milioane de oameni mereu dornici să înțeleagă și să se bucure de a șaptea artă.
