„Autor al unor filme marcante, mărturii ale unor poziţii curajoase în contextul constrângerii ideologice a «anilor Ceauşescu»“ — astfel este prezentat cineastul român în Larousse−Cinema de Jean−Loup Passek (1992).
Absolvent al Facultăţii de limba şi literatura franceză din laşi şi al IATC din Bucureşti, Daneliuc debutează cu excepţional succes de critică şi public datorat înfăţişării realităţii în priză directă (
Cursa, 1975). Virulenţa, esenţiala caracteristică a filmelor sale, conferă originalitate confruntărilor propuse: cu faptul divers şi hazardul pseudo−angajării individuale (
Ediţie specială, 1977); cu „bunele intenţii” (
Probă de microfon, 1980); metodele coercitive (
Vânătoarea de vulpi, 1980); sistemul dictatorial (
Croaziera, 1981); similitudinile dintre fascism şi comunism (
Glissando, 1984). Asumându-şi misiunea de creator justiţiar, cineastul amendează drastic autoritatea represivă (
lacob, 1987); intoleranţa (
Tusea şi junghiul, 1990); istoria şi degenerescenţa (
A unsprezecea poruncă, 1991). Urmează:
Patul conjugal (1993),
Această lehamite (1994) şi
Senatorul melcilor (1995).
Spirit polemic şi caustic, autor aI scenariilor sale, remarcabil dialoghist, Daneliuc a interpretat şi roluri mai mici sau mai mari în propriile filme:
Cursa, Ediţie specială, Proba de microfon, Croaziera, Această lehamite; în
Casa dintre câmpuri (1979) al colegului său
Alexandru Tatos şi în
Al patrulea stol (1979) de
Timotei Ursu.
