Pictorul Sabin Bălaşa a terminat de curând cel de-al 6-lea film al său, Întoarcere în viitor. Posesor a două premii la Festivalul de la Mamaia, câştigate cu primele sale două filme, el rămâne şi de data aceasta credincios atât de personalei sale metode — pictura direct sub aparat. Întoarcere în viitor este unul din cele două filme selecţionate pentru a ne reprezenta ţara la festivalul de anul acesta de la Oberhausen.
— Acest ultim film eu îl consider de fapt a fi primul — ne spune pictorul. Această
Întoarcere în viitor confirmă cred, în sfârşit, că pictura sub aparat deschide un nou drum în animaţie. Totodată, acest film este, cred, o idee împlinită şi, anume, izbuteşte să fie un protest împotriva tiraniei. Filmul este alcătuit din trei părţi. Prima parte este aspiraţia umanităţii spre lumină; cea de-a doua este concentrată asupra unui cap simbolic — tiranul — ce răspândeşte întunericul şi asupra tragediei umanităţii cuprinsă de întuneric, iar cea de a treia urmăreşte victoria prin luptă a umanităţii şi stabilizarea luminii. Este cam vast, ce e drept, pentru că eu cred că numai ce e vast e adevărat. Luate fragmentat, adevărurile se deformează. Eu sunt de felul meu foarte optimist. Şi cred că singura stare de spirit care corespunde realităţilor mari ale vieţii este optimismul. A fi pesimist este, după mine, o ilegalitate. Pentru că efortul e totdeauna de partea optimiştilor. Ei creează, iar pesimiştii profită negând.
— Cum aţi ajuns să optaţi pentru această metodă: pictura direct sub aparat?
— M-am gândit că aceasta ar fi o nouă şi unică ocazie în care s-ar putea întâlni pictura, mişcarea, muzica. Într-un fel, n-am făcut decât să înlocuiesc caricatura cu pictura, zgomotul cu muzica şi mişcarea mimetică, tipică animaţiei, cu o mişcare mulată pe idee, eliberată de naturalism. În filmele mele nu există niciodată două sau mai multe mişcări, ci una singură, cea a ideii, a picturii ce se metamorfozează sub aparat. Filmele sunt, fiecare în parte, o metamorfoză.
— Pe parcursul lucrului la cele şase filme ale dumneavoastră, nu v-aţi simţit niciodată într-un impas? Pentru că, sincer vorbind, eu am avut această senzaţie vizionând Fascinaţie.
— Într-adevăr,
Fascinaţie putea să dea această senzaţie. Motivul însă nu era un impas de creaţie ci, oricât ar părea de ciudat, o servitute administrativă. Am fost nevoit să închei acest film înainte de vreme, în faza în care era doar o schiţă ce trebuia încă mult lucrată. Nu vă puteţi închipui ce muncă imensă pretinde un astfel de film. Dacă vă amintiţi, în
Picătura era la un moment dat o mână ce se deschidea. Ei bine, în acel unic gest sunt 1.200 de imagini pictate. Dar mie îmi place grozav să muncesc. Visul viselor mele este să muncesc.
Cred că trăsătura artei moderne nu e nicidecum economia în sensul simplificării muncii artistului. Mi se pare firesc să lucrez mai mult acum decât în comuna primitivă. Întotdeauna caut căile cele mai grele. Şi, nu ştiu cum, dar întotdeauna acestea s-au dovedit a fi cele care duc la rezultate.
