Asemenea protagonistului mediu metrajului douămiist al lui Corneliu Porumboiu, intitulat
Visul lui Liviu, și Adi (
Cristian Bota) din
Punk , regizat de Liviu Crăciun, se trezește neliniștit, trăgând aer puternic în piept, gâfâind, cu privirea ațintită în gol. Liviu era bântuit acolo de un coșmar pe care-l avea noapte de noapte și care era legat de infamul decret ceaușist ce mutase avorturile în ilegalitate. Adi, în schimb, nu are asemenea coșmaruri.
În timp ce Liviu oscila între visele tulburi și realitatea măruntă din timpul zilei, concretizată în scheme de supraviețuire într-un capitalism feroce și mici plăceri proletare, lui Adi nu-i rămâne decât să fugă, să se chinuie să scape. La mai bine de un deceniu, starea lucrurilor nu pare mai roz în cartiere. Se pleacă în disperare. Apatia a acaparat până și combinațiile, iar singura bucurie a lui Adi e să fredoneze — fără prea mare tragere de inimă — manele în mașina celui mai bun prieten, pe care urmează să-l abandoneze.
Deși spațiile populate de personaje sunt aceleași — blocurile brutaliste, apartamentele înghesuite, mașinile văzute de pe bancheta din spate și străzile murdare — ceva s-a schimbat radical. Nu mai există răbdare. De la modul în care bate din picior Adi la masă, la felul în care își mitraliază cuvintele și sângele care-i clocotește în vene, până la muzica extradiegetică care alimentează nevroza și camera care empatizează puternic cu tumultul protagonistului, totul se petrece în viteză, ca și cum timpul urmează să se termine.
Riscul ca o asemenea poveste să fi alunecat pe o pistă macho-arțăgoasă e mare, din fericire scurtmetrajul nu se îndreaptă într-acolo. Dimpotrivă, atenția meticuloasă asupra unor nuanțe de relaționare și sensibilități masculine este una dintre cele mai mari surprize ale filmului.
Punk se uită în urmă la filme ale Noului Val precum
Marfa și banii (2001, r. Cristi Puiu) sau mai sus-menționatul film al lui Porumboiu și întinde mâna spre ele ca într-un pistol à la De Niro. Și trage. Așa cum trage și Adi în tatăl său, figurativ, cu mânie și totodată având conștiința faptului că sunt făcuți din aceeași materie. (Emil Vasilache, cinepub.ro)
Detalii:
cinepub.ro
