Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Programul Romanian Short Waves 9


     Asociația Secvențe anunță scurtmetrajele care vor face parte din programul Romanian Short Waves 9.
     Filmele selectate vor participa la Short Film Corner, secțiune non-competitivă a Festivalului de Film de la Cannes (11-22 mai, 2016), concepută ca o piață pentru filmele de scurtmetraj. Astfel, participarea nu echivalează cu o selecție în cadrul secțiunilor competitive ale Festivalului de Film de la Cannes. 
     Cele 13 filme de scurt-metraj selectate pentru ediția din acest an a programului Romanian Short Waves sunt: Ocupat (regia Octav Chelaru, producător Doitreizeci), Rețea indisponibilă (regia Adina Dulcu, Danubius Film), Al doilea mal (regia Diana Munteanu, Femis Paris), Sume (regia Mihaela Popescu, Saga Film), O noapte în Tokoriki (regia Roxana Stroe, UNATC), 237 de ani (regia Ioana Mischie, Legende, UNATC), Te mai uiți și la om (regia Ana-Maria Comănescu, UNATC), Oglinda (regia Besenyei Katalin, Filmtedd Fundation), Sisif 2.0 (regia Luiza Pârvu și Toma Peiu, Root Films), O faptă bună (regia Andrei Gruzsniczki, Roll in Studio), Skougos (regia Dragoș Panaitescu și Dragoș Ștefan, Mobra Film), Șablon sau nu (regia Andra Nedelcu și Dorottya Balczo, Athropoesis Films) Ipoteze sau predicții bazate pe teorii (regia Andreea Păduraru, Mandragora Film).
     Lansat în anul 2004, Short Film Corner este un eveniment adresat exclusiv industriei cinematografice. Secțiunea oferă producătorilor şi regizorilor posibilitatea de a-și prezenta filmele selecționerilor de festivaluri, agenților, cumpărătorilor și de a pune bazele unor viitoare colaborări.


Galerie Foto

Cuvinte cheie: asociația secvențe, romanian short waves 2016, scurtmetraje românești, short corner cannes

Opinii: