Încă, de la debut,
Manole Marcus a dovedit (alături de
lulian Mihu în miraculoasa peliculă studentească
La mere) că ştie să-şi alcătuiască judicios distribuţiile, că are curajul de a promova noi interpreţi. În
La mere au jucat debutanţii pe atunci —
Silvia Popovici şi
Nicolae Praida, în
Nu vreau să mă-nsor, Maria Dumitrache şi în
Străzile au amintiri Antoaneta Glodeanu şi Constantin Dinulescu.
Cine e Constantin Dinulescu?
Un actor tânăr din colectivul Teatrului Naţional ieşean pe care „ochiul” lui Marcus l-a descoperit în mod cu totul întâmplător. Chemat să joace rolul unui inspector de poliţie în
Străzile au amintiri, Dinulescu s-a mişcat în faţa aparatului de filmat cu o mare dezinvoltură, şi-a conceput rolul adaptându-se rapid logicii cinematografice. Actorul nu avea mari şanse de a realiza un personaj nou, totul părea spus, zeci şi zeci de pelicule s-au întrecut în a zugrăvi slujitori ai ordinii de stat burgheze; devenit clasic, rolul funcţionarului de poliţie era abordat curent printr-o exagerare a trăsăturilor groteşti, iniţial gravă, nota aluneca spre caricatură.
Dinulescu a compus tipul unui „rafinat”, inchizitor „modern”, „dezgustat” de sânge, torturându-şi cu eleganţă victimele. Cu ochii reci, nu atât de pasăre de pradă (clişeu la-ndemână) cât, mai ales ai unui animal în derută, inspectorul nu mai are nimic omenesc. Cei din jurul lui, bestii zeloase, pentru el „rudimentare”, pot încă să asude (omeneşte) să tremure, să încerce o teamă înaintând în ei, implacabil, să apară în acţiune ca nişte trupuri goale din care omul a dispărut de mult. Eroul literar jucat de Dinulescu, n-are contur material, biografie, el n-are patimi şi pofte, e un automat monstruos alcătuit din aforisme periferice gândirii şi dintr-o ură împotriva a tot ce e omenesc. El este un „inadaptabil”, el nu are idealuri şi nu poate visa. Este exclus să găsească vreo bucurie personală torturând, trăieşte însă frenezia morţii, e de o îngâmfare teribilă, încearcă să justifice prin moarte un vid total, o existenţă absurdă. Dintr-un „poliţai clasic” personajul devine, graţie lui Dinulescu, un exponent morbid al „filozofiei” fasciste. Nedezminţit, calităţile tânărului actor par să se manifeste şi în
Cartierul veseliei. Într-adevăr, putem spune, asemenea cronicarului: „Nasc şi în Moldova oameni”... pentru film.
