Avem în față o colaborare a studiourilor noastre cu cele de televiziune «Technisonor» de la Paris și Tele-München, care oferă tineretului hrana mult așteptată: povestiri palpitante, stimulând spiritul întreprinzător, curajul, prietenia, solidaritatea. Sursă ideală, romanul lui Jules Verne «Doi ani de vacanță», adaptat inițial pentru micul ecran în câteva episoade, ulterior concentrate pentru ecranul obișnuit în două filme:
Pirații din Pacific și
Insula comorilor.
Experiența de scenarist a lui
Francisc Munteanu — autorul adaptării literare și al dialogurilor — se simte în construcția de-ajuns de unitară pentru o narațiune ce fusese fragmentată în cele câteva episoade tv; se simte și în alertețea dialogurilor, în grija cu care-și ferește personajele de flecăreala provenită de obicei din ceea ce aș numi «răsfaț literar» (admirația față de o sursă literară cunoscută care îi face pe mulți dintre adaptatori să nu renunțe la niciun cuvințel). Lucrul cinematografic pare însă uneori cam expediat, în ciuda garanțiilor oferite de numele de pe generic.
Pe lângă secvențe mai antrenante (cum ar fi capturarea echipajului), pe lângă peisaje umane autentice (lumea pestriță a portului oriental în care vor debarca pirații) există și o cantitate de improvizație. Parcul impunătorului castel englezesc unde se trag sorții fabuloasei călătorii pare un fel de schiță scenografică în care evoluează niște adulți ce se joacă de-a lorzii, ca niște copii ce-și pun bărbi și se costumează în absența părinților. Muzica lui
Temistocle Popa punctează cu nerv cele câteva situații încordate. Abia cu
Comoara din insulă, când echipajul adult (din film) dispare și lasă loc intrării în scenă a adolescenților-eroi, jocul devine mai strâns. Mai firesc și mai atrăgător.
