Între 15 și 24 martie 2019 are loc la București cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania.
Selecția de filme a celei de-a 12-a ediții – realizată de
Andrei Rus și Vanina Vignal – cuprinde trei secțiuni care au devenit deja tradiționale pentru festivalul One World Romania: ele sunt dedicate

justiției, activiștilor și persoanelor cu dizabilități.
Secțiunea „Forme de justiție” conține cinci filme europene și un documentar brazilian. Vom afla în martie povestea demiterii primei președinte femei a Braziliei, Dilma Rousseff, vom cunoaște cinci bărbați condamnați pentru pedofilie într-o închisoare atipică din Corsica și ne vom plimba printr-unul dintre cele mai vechi și renumite tribunaluri din Paris, aflând istoricul, utilitatea și elucidând misterul fiecărui colțișor al acestuia.
Unul dintre filmele reprezentative ale secțiunii este
Procesul (
The Trial), cel mai recent documentar al regizorului Sergei Loznitsa, alcătuit exclusiv din materiale de arhivă care explorează conceptul de justiție ca spectacol prin intermediul unuia dintre primele procese staliniste din anii '30 intentat împotriva unor economiști acuzați că plănuiau o lovitură de stat împotriva guvernului sovietic.
În secțiunea intitulată „Noi posibilități”, documentarele selecționate urmăresc poveștile unor activiști care luptă pentru a salva o pădure din Paraguay de exploatarea corporațiilor protejate de guverne corupte, se alătură cu idealism revoluționar rebelilor din Douma, Siria, trăind alături de ei zi de zi și încercând să probeze în ce măsură arta poate avea un rol în reconstrucția unei țări distruse de război,

sau luptă, în Congo, pentru democratizarea unei țări al cărei președinte amână cu anii organizarea de noi alegeri și își tratează cetățenii protestatari cu gloanțe.
Unul dintre filmele importante ale secțiunii este
Separarea (
La Grieta), regizat de Yrene Yague Herrero și Alberto Garcia Ortiz. Documentarul prezintă lupta unor familii istoric marginalizate din Spania de a rămâne în locuințele sociale închiriate de la stat. Această luptă capătă noi valențe și semnificații din momentul în care aceștia descoperă puterea comunității de a se organiza și de a acționa pentru a apăra drepturile membrilor săi.
Secțiunea „O altă realitate” aduce publicului poveștile unor persoane cu diferite dizabilități mentale, în încercarea de a demonta prejudecăți, de a învăța să îi descoperim în adevărata lor complexitate și de a constata cât de important este pentru cei din jur că există, chiar dacă modul în care își reprezintă realitatea este atât de diferit de al celorlalți.
De exemplu,
Ce nebunie (
Quelle folie), documentarul lui Diego Governatori, îl prezintă pe Aurelien, care suferă de sindromul Asperger, o tulburare din spectrul autist ce se caracterizează prin dificultăţi semnificative în interacţiunea socială şi în comunicarea nonverbală. Realizatorul ne pune față în față cu el, pe toată durata filmului, forțându-ne să reflectăm la tot felul de lucruri, unul dintre cele mai importante fiind chestionarea conceptelor de „normalitate” și de „boală”.
Detalii:
One World Romania