Eroul principal al „Orelor zborului” este un tânăr absolvent de şcoală de aviaţie — Paul Bentu. Asemeni
tânărului ale cărui dimineţi (la propriu şi la figurat) dădeau titlul filmului lui
Andrei Blaier, şi acesta se află în pragul intrării în viaţă. Şi acesta îşi caută locul cuvenit. De altfel, părinte îi este acelaşi scenarist,
Constantin Stoiciu. Interpretul însă îi este
Emil Hossu, iar regizor debutantul
Timotei Ursu.
Paul Bentu deci îşi caută locul în viaţă. Dificultatea lui constă în punerea de acord a dorinţelor şi iluziilor sale cu realitatea. Ea se exprimă în film printr-o dublă relaţie cea cu iubita lui, interpretată de
Monica Ghiuţă, şi cea cu superiorul Iui, conducătorul aeroportului de aviaţie utilitară, Barcan, interpretat de
Liviu Ciulei. Filmarea de noapte la care am asistat la Cluj cuprindea două secvenţe ce caracterizau perfect ambele laturi ale procesului psihologic parcurs de Paul Bentu. Urmărind jocul lui Liviu Ciulei, al Monicăi Ghiuţă şi al lui Emil Hossu — interpretul principal, comenzile simple, scurte şi fireşti ale regizorului Timotei Ursu, gesturile sigure ale operatorului Mihai Narti, am plecat de acolo cu convingerea că vom vedeă în curând un film modern, de actualitate, despre tineret — „Orele zborului”.
Liviu Ciulei, despre aviatorul Barcan
Din nou pe platouri, ca actor, autorul
Pădurii spânzuraţilor ne declară: „Aviatorul Barcan, — al cărui rol îl interpretez în „Orele zborului” — este ceea ce aş numi un rol direct. Nu este un om cu complicaţii, cu meandre sufleteşti; este mai degrabă un om simplu, cu o mică biografie, să nu spunem asemeni tuturor excelenţilor mediocri, ci mai curând, asemeni tuturor excelenţilor anonimi. Faţă de îmbrăcămintea sufletească pe care şi-a alcătuit-o Manicatide, din
Facerea lumii, generată dintr-un rol ce se desfăşura pe planuri multiple, plin de contradicţii, în acest rol, greutatea pentru actor este tocmai de a nu complica, de a face interesant . un lucru mai diurn, mai ştiut, mai la tot pasul. Penumbrele sunt simple ca şi onestitatea şi naivitatea — citiţi puritatea, dacă vreţi — acestui gen de oameni. Dacă doriţi o imagine de comparaţie, rolul aviatorului Barcan cuprinde câteva instantanee dintr-un rol pe care I-ar fi putut juca un Jean Gabin.
În ce priveşte scenariul „Orele zborului”, eu cred că este un scenariu bun, care ar fi putut să fie foarte bun dacă finalul n-ar fi fost în mod tradiţional îndulcit; publicul e mai deştept decât credem.”
