Absolventă a secției de regie din cadrul Facultății de Film a UNATC,
Adina Pintilie s-a făcut cunoscută în afara cercurilor cinefile în 2018, odată cu câștigarea Ursului de Aur pentru
Touch Me Not / Nu mă atinge-mă, la cea de-a 68-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
Platforma
cinepub.ro prezentă scurtmetrajul ei de facultate
Balastiera #186, realizat alături de regizorul și directorul de imagine
George Chiper. Adaptare după „Un domn bătrân cu aripi imense” de Gabriel Garcia Marquez,
Balastiera se desfășoară ca un poem vizual, voiaj croit din imagini plastice și tumult mocnit al singurătății. Marginea unui oraș industrial, o balastieră părăsită și locatarul ei solitar, într-o zi ca toate celelalte, în lumea lui goală de beton și fier, apare un străin. Aparent nimic nu se schimbă, dar nimic nu mai e la fel.
Dincolo de stilul și spectacolul imaginii,
Balastiera oferă o atenție specială naturaleții interioare a personajelor. Camera surprinde franchețea existenței lor, care transpare pe peliculă, cei doi aproape devenind, conform concepției lui Bresson despre actoria în cinema, niște modele. Refuzul psihologizării și aspectul maladiv al existenței protagonistului, fondul dezolant al spațiului-habitat și refuzul „jocului” actoricesc în favoarea purei prezențe în fața camerei de filmat, ne trimit mai curând cu gândul la un film-studiu, precum înregistrările operațiilor chirurgicale. În acest caz material de observare, de aclimatizare cu alteritatea celuilalt. Un altul fără explicație sau posibilitate de schimbare, un altul care conține simpla și totodată mai-mult-decât-suficienta lui realitate.
Propunerea lui
Touch Me Not / Nu mă atinge-mă, care se află la granița dintre politic, psihanalitic, ezoteric și exoteric, influențează indubitabil această cheie de lectură. Întrebarea e dacă ea elucidează ori contaminează scurtmetrajul cu semnificație? Cu alte cuvinte, dacă ea e încifrată în film în mod indirect de către autoare, sau prezentă doar la nivel simptomatic?
