Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Mercy Street” – lungmetraj românesc de animație 3D


     După patru ani de investiţii şi muncă susţinută, compania de producţie Opal Production a finalizat Mercy Street, primul lungmetraj de animație 3D realizat în România, cu o tehnică de animaţie stereoscopică, realizat de Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul şi animatorul personajelor filmului.
       Animația va intra în cinematografele din România în aprilie 2016.
     Scenariul a fost scris de Alex Bordeanu și a câștigat în 2010 la concursul CNC. O parte din fondurile de producţie au fost asigurate de CNC, o altă parte, de fonduri europene pentru creaţie, iar un procent mare din buget a venit de la producătorul filmului, Radu Nicolae. Animația are o durată de 74 de minute, iar actorii Cristian Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stănescu şi Vlad Rădescu şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţă personajelor.
     Mercy Street este povestea unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj spre o lume secretă, ce îl va duce într-o mare aventură. El trebuie să salveze muzica din mâinile maleficului Marcus, care vrea să o folosească pentru a deveni nemuritor.
     Despre tehnica folosită, Alexandru Buzea spune: „Fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D (Autodesk Maya), unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine (Adobe Photoshop) folosindu-se tableta grafică. Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcția multiplan, iar apoi stereoscopia.”
     Detalii: Mercystreetfilm.ro // Facebook
 

 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru buzea, animație 3d, mercy street animație, opal productions, ștefan buzea

Opinii: