Vlad Popa realizează un portret liminal al relației mamă-fiu în carantină, care e deopotrivă felie de viață și tablou vivant. Un film în care nu e vorba doar despre simpla înregistrare a unor oameni și
situații de forță majoră, ci și despre priviri aparte, în primul rând cea a regizorului, și în al doilea rând, cele ale protagoniștilor micului “kammerspiel”.
Filmul prezintă o conviețuire de două luni împreună cu mama sa, în încercarea de a uita frica din exterior a pandemiei. Lumea de afară rămâne doar privită prin intermediul ferestrelor apartamentului, el și mama lui devenind mai mult niște observatori pasivi, evenimentele continuând să se desfășoare și în lipsa lor dincolo de granițele încăperilor care devin un adăpost, o cochilie protectoare.
„Acum doi ani am urmărit cu mare interes scurtmetrajul lui Vlad, care făcea parte din selecția cinema@casă a Festivalului Filmului European; o selecție de filme realizate în pandemie, care m-au frapat în primul rând prin simplul fapt că pentru mine, precum și pentru mulți apropiați, lockdown-ul a însemnat un blocaj creativ total - o perioadă de gestație și revizitare a trecutului. O perioadă de consum mai degrabă decât una de manifestare. Revăzând „
Jurnal cu Mama” acum, am un sentiment de stranietate ale cărui fire îmi sunt greu de despicat. Dacă prima oară mă marcase sensibilitatea cu care reușește Vlad să surprindă relația mamă-fiu într-un context care nu îmi e deloc indiferent și nici străin, dar pe care nu-l trăisem propriu-zis așa (mi-am petrecut primul lockdown departe de ai mei), acum stau și privesc cu tandrețe, ca în fața unui document istoric-intimist, la felul în care s-au adăpostit oamenii în fața unei crize ce pare azi sub anestezie. Inamicul invizibil - așa cum era dublat atunci de unii - năștea comentarii groase, care cereau dovezi, morți pe străzi pentru a legitimiza măsurile de siguranță. Acum dovezile sunt mult prea multe, iar pandemia s-a permutat într-o altă catastrofă. Unul din gândurile care îmi ies acum la iveală sună cam așa: cum ar fi dacă apocalipsa s-ar desfășura nu ca într-un film hollywoodian cu buget imens, ci în mic, ca într-o după-amiază petrecută împreună, în liniște?” - (Emil Vasilache,
cinepub.ro)
Vlad Popa a absolvit Facultatea de Teatru și Film - Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca. A regizat scurtmetrajele „
Jurnal cu mama” (2020), „
Cum a șterpelit Elena Crăciunul?” (2021) și „
Crochiu de natură moartă” (2021). Scrie despre film și artă pentru modernism.ro și studiază în prezent la masterul de Regie de Film al UNATC București.
