— Ştim că pentru rolul Otiliei s-au făcut probe foarte multe şi foarte controversate. Cum ai cucerit acest rol, Julieta Szönyi?
— Nici eu nu ştiu bine cum, atât de fulgerător s-a întâmplat totul. Într-o zi un coleg m-a oprit pe coridorul Institutului: «Du-te repede jos, că te caută regizorul
lulian Mihu pentru nişte poze». Am coborât cu inima îndoită. Nu arătam bine, nu eram pregătită şi nu credeam nicio clipă că o s-ajung vreodată să joc Otilia. Cred că pozele au ieşit mizerabil şi o vreme n-am mai auzit nimic. Apoi m-au chemat pentru nişte probe filmate. Aveam înainte o repetiţie care s-a prelungit peste aşteptări. Totuşi, după aceea, m-am suit în autobuz să mă duc la probe... Eram frântă de oboseală şi aveam una din zilele acelea în care simţi că nimic nu-ţi iese ca lumea... Şi m-am întors din drum. Dacă e să capăt rolul, tot o să-I capăt până la urmă — mi-am zis. Apoi totul s-a precipitat. M-au chemat din nou la o probă, avertizându-mă că e ultima. Ziua era superbă, eu eram odihnită, mă simţeam frumoasă, capabilă să fac lucruri formidabile. Am dat proba având senzaţia certă că eu o să fac rolul. Peste o zi am mai dat o probă şi peste alte două zile primesc un telefon de la lulian Mihu:
— Ai aflat?
— Ce să aflu?
— Vei fi Otilia.
— Da? Bine — i-am răspuns eu fără să pricep prea bine. Abia după ce am închis telefonul am înţeles şi am început să zbor prin cameră.
— Şi cum o vezi pe Otilia?
— Am citit scenariul, am recitit cartea lui George Călinescu, foarte atent. Personajul din scenariu e puţin diferit de cel din carte. În roman, Otilia rămâne până la sfârşit o enigmă. În scenariu, e mai explicită. Cel mai greu însă pentru mine este faptul că toată lumea are o imagine despre Otilia, deci cu orice vin, pornesc de la minus. Trebuie să şterg întâi o imagine ca s-o înlocuiesc cu alta. E şi un mare noroc, dar şi un mare handicap, o mare răspundere. Otilia trebuie să iasă astfel încât oricine s-o confunde cu mine după ce a văzut filmul.
Totdeauna m-am bucurat când după un examen mi s-a spus: «A fost bine, dar şi rolul a fost croit pentru tine». Numai eu ştiu cât de potrivit sau nepotrivit mi-a fost un rol sau altul. Suprema mea bucurie ar fi însă ca şi despre Otilia să mi se spună la fel.
